În R. Moldova, pe data de 2 martie, au avut loc mai multe evenimente dedicate războiului ruso-moldovenesc din 1992. Presa, care a reflectat evenimentul, a numit diferit acest război. Pentru unii a fost „război de pe Nistru”, pentru alții, „conflict” sau „războiul din Transnistria”. Din păcate, nimeni nu știe prea bine ce-a fost atunci sau, din motive neclare, speră că, dacă redenumește „războiul de independență” în „războiul de pe Nistru”, va schimba și ce s-a întâmplat atunci cu adevărat.

Războiul ruso-moldovenesc de independență este cea mai potrivită denumire, pentru că n-a fost un simplu „conflict” (adică neînțelegere), dar un război în toată legea, în care au fost implicate 8 mii de persoane din direcția de apărare a „Transnistriei”, 5 mii din direcția de interne sau miliție, 4 mii din detașamente locale, 3-4 mii de cazaci și, în jur de 6,5 mii de militari din armata a 14-a a F. Ruse (o divizie motorizată, două regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment anti-tanc, două regimente de pontonieri, un regiment de rachete și o escadrilă de elicoptere). Din partea R. Moldova au luptat grupări de miliție și câteva detașamente de voluntari. Chișinăul nu avea atunci o armată organizată sau un serviciu propriu de securitate și informații.

Înarmarea și gândul războinic al rușilor din „Transnistria”, coordonați de serviciile speciale rusești, creștea pe măsură ce se puneau bazele independenței R. Moldova. Dacă la 31 august 1989 – limba moldovenească era proclamată limbă de stat, în toamna aceluiași an, Colectivele Unificate de Muncă din regiune, organizează greve și mitinguri de protest împotriva limbii române și a alfabetului latin.

La 27 aprilie 1990, Tricolorul este adoptat ca steag național al RSS Moldovenești, așa-numitele soviete din Tiraspol și Tighina au refuzat arborarea tricolorului în aceste orașe. În aprilie 1990, în Tiraspol, Tighina și Râbnița este respinsă limba moldovenească, începe mișcarea de nesupunere față de autoritățile legale și constituționale. La 2 septembrie 1990 este proclamată „Republica Moldovenească Sovietică Socialistă Nistreană”. La 22 decembrie 1990, M. Gorbaciov, liderul URSS, semnează un decret prin care declara nule hotărârile „Congresului al II-lea al deputaților poporului din Transnistria” care a proclamat „Republica” cu trei luni înainte.

La 19 mai 1991, ministrul apărării al URSS a dispus mobilizarea militarilor de rezervă pentru completarea efectivelor trupelor Armatei a 14–a, dislocată în Transnistria, și menținerea acestor trupe și a arsenalului militar în stare de luptă. El ar fi justificat acest ordin în acest fel „ținând cont de faptul că Transnistria este un teritoriu rusesc și că situația s-a înrăutățit, noi trebuie să-l apărăm prin toate mijloacele”.

A urmat un război sângeros între tânărul stat, R. Moldova, care dorea drepturi elementare de limbă și cultură națională și comuniștii ruși, care nu voiau să accepte că URSS a dispărut de pe hartă. Din partea R. Moldova, în acest război au murit în jur de 300 de oameni și alți 1200 au fost răniți. Merită menționat că la recensământul din 1989, în regiunea transnistreană locuiau 40,0% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari.

Rușii recunosc implicarea în război, noi …?

„Soarta conflictului a fost decisă de Armata a 14-a. Mulţi dintre ostaşii acestei armate au luptat cu arma în mâini în armata transnistreană. Trădaţi de comandanţii lor, dar devotaţi Rusiei, soldaţii au trecut de partea poporului transnistrean, ridicându-se în apărarea acestuia. Acest război a fortificat poziţiile republicii moldoveneşti nistrene şi a poporului său glorios, căruia, până în prezent, comunitatea internaţională îi respinge dreptul la autodeterminare şi propria statalitate", afirmă Dmitri Rogozin în cartea sa dedicată războiului din R. Moldova.

„Transnistria trebuie să revină fără întârziere în componența Federației Ruse, conform voinței poporului, exprimate în cadrul referendumurilor, care au avut loc în această regiune”, crede Dmitri Rogozin.

„Se pare că autoritățile ruse de atunci preferau să protejeze dreptul la viaţă, chiar şi al maimuţelor din grădina zoologică, însă nu și pe cele 25 de milioane de ruși, lăsați de Elţîn să fie devorați de fasciştii din Caucaz, Asia Centrală, Republica Moldova şi Țările Baltice", mai scrie autorul.
Pentru criminali ruși ca Rogozin, a cere pentru 40% din populația regiunii dreptul la limbă națională este „fascism”, în schimb, ocuparea de către 25% din locuitori ai întregii regiuni este „voința poporului”. În vara anului 2004, autoritățile transnistrene au închis cu forța cele șase școli din regiunea ocupată de Rusia în care se utiliza limba română, scrisă cu alfabet latin, o măsură care a afectat cei 3.400 de elevi, care învățau în aceste școli. Aproximativ 11.200 din cei 79.000 de elevi transnistreni învață în limba română, folosind alfabetul chirilic.

Ocupați, dar mândri

Războiul militar pentru independență a fost pierdut de tânărul stat R. Moldova. Conflictul ruso-moldovenesc s-a extins ulterior și la Chișinău, unde Moscova, prin toate căile posibile, a încercat să subjuge autoritățile constituționale să cedeze în fața ultimatumurilor criminale, gândite în diverse laboratoare ale serviciilor rusești. Înfrângerea militară în fața Rusiei a dus la pierderea de facto a unei bucăți din teritoriul R. Moldova, dar a salvat Chișinăul și restul țării de la restaurarea unui regim sovietic, șovin și xenofob, cu accente bolșevico-teroriste.

Este evident că F. Rusă a susținut acest război și ocupă în continuare o parte din teritoriul R. Moldova, acest lucru este, din păcate, ignorat de presa de la Chișinău, care se comportă de parcă ea este ocupată de tancurile rusești. Această zi, 2 martie, va trece, vor trece lunile, vor urma „sărbătorile” de independență și aceeași presă năucă va celebra cu mândrie independența și existența R. Moldova. Jurnaliștii nu vor scoate niciun cuvânt despre teritoriul RM, unde oamenii sunt răpiți pe stradă de „avtoritețile” din regiune, care ulterior cer răscumpărare pentru a-i elibera, așa cum fac grupările teroriste paramilitare din junglele Americii de Sud.

Sub ocupație rusă, dar neutri

Altă mostră de cretinism politic este obsesia partidelor pro-rusești (PCRM, PSRM, PN etc.) pentru menținerea „neutralității”. Dacă o zecime din energia cheltuită de ei pentru a apăra neutralitatea ar fi consumată pentru a convinge Moscova să-și retragă armata și să respecte Constituția noastră – poate lucrurile s-ar schimba.

Un caz clinic îl reprezintă deputatul socialist Bătrâncea, care, cu spume la gură, se întreba în cadrul unei ședințe a Parlamentului: ce caută un grup de generali americani în R. Moldova? Deși este deputat de mai mulți ani, niciodată, nici el, nici colegii săi „socialiști” nu s-au întrebat: ce caută armata F. Ruse pe teritoriul R. Moldova? N-au întrebat niciodată de ce F. Rusă încalcă Constituția noastră și menține ilegal, în ciuda promisiunilor, trupe și muniții pe teritoriul nostru. Această liniște de mormânt, când vine vorba de războiul ruso-moldovenesc de ocupare a unei bucăți din teritoriul național de către F. Rusă, arată, dincolo de orice dubiu, că războiul Moscovei împotriva noastră nu s-a terminat. Mai nou, în loc de tancuri, tunuri și rachete, împotriva intereselor poporului R. Moldova sunt folosiți deputații, cumpărați de Moscova.

Războiul informațional

Este regretabil și neclar de ce presa tratează atât de superficial și denaturează importanța războiului ruso-moldovenesc de independență, pierdut de tânărul stat R. Moldova. Intenționat sau nu, dar aceste relatări denaturate folosesc de minune grupărilor teroriste de la Tiraspol care nu vor ca societatea din R. Moldova să înțeleagă ce-a fost atunci. Unica șansă ca ei să câștige în totalitate războiul este să-i manipuleze total pe moldoveni. Presa năucă este o armă mai puternică decât orice regiment de tancuri, iar Moscova și serviciile lor speciale au înțeles perfect acest lucru și anume din acest motiv arma lor preferată nu mai este tunul, ci minciuna, omisiunea sau dezinformarea. Deși presa de limbă română din R. Moldova nu poate ajunge cu mesajele sale nici la moldovenii aflați sub ocupație rusească în regiunea transnistreană, cu atât mai mult la rușii din F. Rusă. Putem, în schimb, să spunem adevărul fără să ne temem de „ce-o să zică Moscova”. În loc să ne folosim de minima independență și libertate, pe care au obținut-o atunci eroii moldoveni, care au luptat, având resurse minime, cu Imperiul Sovietic, presa preferă să se dea moartă în păpușoi.

Fără o presă independentă de interesele și de presiunile Moscovei, sunt șanse mici ca societatea să-și cinstească eroii care au murit, inclusiv pentru libertatea noastră de a călători liber sau a dezbate liber orice subiect.

Dacă media va refuza, ca până acum, să numească războiul pe nume, adică ruso-moldovenesc, dacă nu va spune că bătălia s-a dat nu pentru un râu, ci pentru dreptul nostru elementar la limbă, cultură sau libertate, riscăm să pierdem și ce avem.

Pe toate fronturile

O parte, iarăși ignorată de presă, a războiului ruso-moldovenesc este latura ei energetică. Fiind prea concentrați să ne întrebăm cât costă un watt sau un metru cub de gaze, nu ne interesăm ce prejudicii economice ar fi, dacă teroriștii din regiunea transnistreană ar decide să ne deconecteze lumina și gazele. Un pas obligatoriu, întârziat de prea mult timp, este interconectarea energetică a R. Moldova la spațiul Uniunii Europene. Fără a anula această metodă cinică de șantaj, este greu de imaginat o R. Moldova independentă economic față de cei care i-au omorât pe moldoveni în 1992. Niciun investitor străin responsabil nu va investi în capacități mari de producție în R. Moldova, atâta timp cât există un risc plauzibil că, într-o zi, un „prezident” nerecunoscut de nimeni, nici măcar de cei care l-au creat, să taie lumina sau gazele și să prăbușească producția.

Nu avem tancuri sau MIG-uri ce pot recuceri teritoriul ocupat de F. Rusă, dar avem obligația față de societate să spunem adevărul despre cine ne-a ocupat, cine ne-a ucis eroii care au murit pentru libertatea noastră. Nu avem rachete „Uragan” sau o armată prea dotată, dar e necesar să obținem o independență energetică pentru a nu fi șantajați de cei care ne-au ucis cetățenii în 1992.

ARHIVA TIMPUL
09.03.2016