La concertul de vineri din Palatul Național cu participarea bucovinencei Sofia Vicoveanca, poetul Grigore Vieru a spus că este supărat pe Sofia Rotaru pentru că s-a îndepărtat până la uitare de limba noastră și nu vrea să mai cânte cântecele noastre. Înainte de concert, Sofia Vicoveanca a fost în vizită la „Flux, unde a participat la „Cafeaua de vineri”. În timpul „cafelei” s-a ajuns, bineînțeles, și la subiectul ridicat în scenă de poetul Vieru. Colega noastră Nina Șerban a întrebat-o pe Vicoveanca ce s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi refugiat și ar fi rămas în Bucovina ocupată de sovietici: nu ar fi repetat ea oare destinul Sofiei Rotaru, care și-a cam uitat limba maternă? Sunt sigur că răspunsul Sofiei Vicoveanca îi va surprinde pe mulți, în special pe „patrioții înflăcărați”. Sofia Vicoveanca ne-a rugat să nu fim supărați pe Sofia Rotaru, pentru că lucrurile sunt cu mult mai încurcate și ea e convinsă că acolo, în adâncul inimii sale Sofia Rotaru a rămas ceea ce este – româncă din Bucovina.
La sfârșitul anului trecut am participat la București la un congres al ziariștilor români de pretutindeni. În cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu președintele României, Emil Constantinescu, acesta, răspunzând la o întrebare despre degradarea conștiinței naționale a moldovenilor basarabeni, a spus un lucru care a supărat: „Cine știe ce se întâmpla cu mine, dacă părinții mei nu s-ar fi refugiat în 1940 în România și ar fi rămas să trăiască la Tighina…
Poate că și eu astăzi eram Emil Ivanovici…” Adică ar fi fost mancurt cum spuneam noi cândva, prin 1989, într-adevăr, multe se puteau întâmpla: Emil Ivanovici putea deveni lider la Tiraspol în locul lui Maracuța, iar Maracuța, dacă s-ar fi refugiat peste Prut, putea deveni președintele României…
Eu nu sunt supărat pe Sofia Rotaru. Oricât de tare s-ar fi îndepărtat de limba noastră, ea va rămâne ceea ce este – o mare cântăreață româncă din Bucovina ocupată. În viziunea unora, Sofia Rotaru este o mancurtă. De aceea, poate, și Vieru este supărat pe ea. Dacă punem astfel problema ne cam încurcăm. Fiindcă ar trebui să ne supărăm pe foarte multă lume. Ar trebui să fim supărați, de pildă, și pe Dimitrie Cantemir, care a scris mai mult în latină decât în română, și pe înflăcăratul unionist moldovean Alecu Russo care a scris mai mult în franceză decât în română. Ar trebui să fim supărați și pe celebra Maria Cebotari, care n-a cântat numai în limba noastră și s-a îndepărtat și ea de Moldova atât de departe încât a fost îngropată în pământ străin. Dacă o ținem tot așa, poate ne supărăm și pe moldovenii care au căzut în război și au fost îngropați departe de baștină, în pământurile altor patrii? Și în general, de ce ne supărăm (numai) pe victime, dar nu (și) pe regimurile care fac victime?
Haideți, fraților, să nu mai fim așa de supărăcioși pentru că și așa am rămas atât de puțini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
