Deşi întemniţarea limbii române în paranteze a eşuat, a reuşit, se pare, încarcerarea în acest loc a celui mai mare lingvist din lume de la sf. sec. XX, a basarabeanului E. Coşeriu (n. 1921, Mihăileni, jud. Bălţi – m. 2002, Tübingen, Germania), a celui care a emancipat teoria lingvisticii româneşti (M. Borcilă), în cadrul căreia a avansat conceptul de educaţie lingvistică, împreună cu termenul care o defineşte. Trimiterea lui E. Coşeriu în paranteze i-a reuşit nimănui altcuiva decât unui lingvist (?), care scrie că substituirea „obiectivelor prin competenţe, competenţe specifice şi subcompetenţe”, ar „impune conturarea unei viziuni globale (sic!) asupra studiului limbii şi literaturii în liceu, în care şi-ar găsi locul activităţi destul de „detaşate” de educaţia lingvistică şi educaţia literar-artistică”, căci, subliniază autoarea, parantezele sunt şi o modalitate de evidenţiere a unui gând ”, (EL şi ELA sunt, oarecum, ziua de ieri a predării limbii şi literaturii)” (evid. n. – Vl. P.). (Formarea profesorilor pentru implementarea curriculumului modernizat de liceu. Limba şi literatura română./Ministerul Educaţiei; O. Cosovan, Ch., 2010, p. 2).
Uite aşa, prin atingerea graţioasă a tastaturii calculatorului cu degeţelele doamnei lingvisto-metodiste, conceptul de educaţie lingvistică a marelui Coşeriu şi teoria educaţiei literar-artistice („unică nu numai în spaţiul românesc, dar şi în cel european” – Al. Crişan, expert al Băncii Mondiale), aprobate de comunitatea ştiinţifică în forma a două teze de doctor habilitat şi a circa douăzeci de teze de doctor în pedagogie, a numeroase studii teoretice, curricula, manuale etc. – în numele unei oarecare viziuni globale şi a inexistentei „subcompetenţe” (poate doar ca „valoare” a autoarei…), sunt considerate… ziua de ieri!..
De unde să ştie autoarea, care, apropo, n-a realizat nicio cercetare în pedagogie, că educaţia lingvistică şi literar-artistică, ca noi tipuri de educaţie, au desfiinţat conceptul sovietic de predare a limbii şi literaturii, că anume EL şi ELA au centrat învăţarea limbii şi literaturii pe persoana celui educat, a copilului, dacă ea, deşi e doctor în lingvistică, nu ştie nici măcar că ideea de educaţie lingvistică aparţine lui E. Coşeriu? Că dacă ştia, presupun, n-o întemniţa în paranteze, ba şi însoţită de o sentinţă arogantă şi iresponsabilă, fapt care însă n-a împiedicat-o să afirme în aceeaşi lucrare, ca fiind ale sale, valori ale conceptelor încarcerate în paranteze.
Spre deosebire de alte domenii şi de alte ţări, învăţământul nostru le-a conservat în categoria profesională sovietică metodişti pe mediocrităţile cărora, considerate inferioare celorlalţi specialişti din cadrul catedrelor încă în acea perioadă, nu li se încredinţa să predea decât metodicele limbii, literaturii, istoriei etc. Odată cu revenirea comuniştilor la putere, metodiştii au ocupat toate funcţiile din învăţământ şi-l domină imperturbabil, producând multă gălăgie epistemică – pentru a se face văzuţi şi apreciaţi, dar mai ales pentru a avea pretext să distrugă cele mai preţioase valori ale învăţământului nostru.
… Dacă forumistul 21 Infanta din 24.03.11 are în vedere astfel de „teorii” şi „strategii”, nu-mi rămâne decât să-l compătimesc pentru ceea ce apără.
