Ultima oră

EVENIMENTUL LUNII. Primarii din România și Republica Moldova, reuniți în premieră la București

Evenimentul organizat de Grupul Interparlamentar „Prietenii Unirii”, Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene, Platforma Unionistă Acțiunea 2012, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, va avea loc duminică, ora 10:00, în Sala „C. A. Rosetti” (intrarea A 3, S 2, dintre Parcul Izvor).

„Relația specială și privilegiată dintre România și Republica Moldova trebuie consolidată și la nivel descentralizat. Fraternitatea între localități și între județe și raioane va deschide noi perspective pentru dezvoltare în domeniul economic, educațional, cultural și sportiv, al administrației publice locale. Conectăm oamenii pentru a conecta statele”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

În cadrul unor grupuri de lucru, reprezentanții comunităților locale vor discuta despre opțiunile de înfrățire, despre oportunitățile de colaborare și specificul proiectelor prin intermediul cărora pot fi obținute finanțări nerambursabile.

Guvernul de la Bucureşti îşi propune să stimuleze cooperarea la nivel local între România și Republica Moldova. „Vrem să privilegiem acele comune sau acele oraşe din Republica Moldova care au înfrăţiri cu comune sau oraşe din România”, a declarat în luna februarie premierul Dacian Cioloș.
 
Acțiunea 2012

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *