Internațional

Ex-PREȘEDINTE riscă să stea ÎNCHIS 8 ANI!

Procurorul Marcelo Agüero Vera a cerut, de asemenea, pierderea calităţii actuale de senator şi interdicţia de a exercita vreo funcţie publică timp de 16 ani.

Pe de altă parte, acuzarea a pledat pentru o pedeapsă de şapte ani închisoare împotriva lui Oscar Camilion, fost şef al diplomaţiei argentiniene în 1981, în perioada dictaturii, apoi ministru al apărării în 1993 şi 1996, sub mandatul lui Carlos Menem.

Potrivit site-ului Infojus, în subordinea Ministerului Justiţiei, împotriva fostului militar şi traficant de arme Diego Palleros s-a cerut o pedeapsă de opt ani de închisoare.

Pe 8 martie, Menem, în vârstă de 82 de ani, şi Camilion au fost găsiţi vinovaţi de trafic de arme şi de muniţie cu destinaţia Ecuador şi Croaţia. Avocatul lui Carlos Menem, Maximiliano Rusconi, a anunţat la acea dată că va introduce apel la decizia instanţei.

Tribunalul se va reuni din nou vineri şi va avea la dispoziţie cinci zile pentru a fixa pedeapsa acuzaţilor.

Fostul preşedinte, în prezent senator al partidului peronist aflat la putere, dar opozant al actualei preşedinte Cristina Kirchener, este apărat de imunitatea parlamentară până la încetarea mandatului său în 2017.

Menem, personaj politic controversat, este judecat pentru că a ordonat, între 1991 şi 1995, livrarea clandestină de arme în valoare de cel puţin 400 de milioane de pesos (76 de milioane de euro la cursul actual) către cele două ţări aflate în război.

Buenos Airesul a încălcat astfel embargoul Naţiunile Unite asupra vânzărilor de arme, impus în timpul conflictului ce a devastat fosta Iugoslavie în anii 1990.

via AFP

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *