Pomeneam în subtitlu de varianta bucolică a lui Exegi monumentum. În strădania lui de a lăsa o urmă trainică pe pământ, homo sapiens dintotdeauna şi-a dorit să umanizeze mediul ambiant – fie săpând o fântână, fie îngrijind o cişmea, un izvor sau aruncând un pod peste un pârăiaş. Aici, la Codreanca (Cobâlca), sunt vestite fântânile Siniţaru, Monei, Bâtcă, Sârghioaia, Ilincăi. Ce-i drept, cu vremea, numele ctitorilor se mai uită şi sătenii le numesc după vecinul mai apropiat. Efim Dulhanu însă şi-a înveşnicit numele ca nimeni altul, restaurând izvoare, cişmele, grilajul cimitirului şi al bisericii, ba şi un pod peste pârăul Cobâlca, ce-i poartă numele. Morarul satului, priceput la toate, avea mâini de aur. Nu-i vorba că le-a făcut doar el pe toate, dar iniţiativa era a lui… Era cunoscută aici, în anii ’30, şi livada lui Theodor Rotaru din Fundul Cobâlcii care, mulţi ani după ce se refugiase, a hrănit mahalaua cu soiuri alese de mere, pere, caise etc. Şi viile – mai ales cele europene – erau vestite: a popii, a lui Bivol… Ducând vitele la păscut în Valea Ursului, băieţii intrau în rândurile de muscat răs-botezat de ei: busuioacă de la Bobeica…
Primăvara devreme, taică-meu, care avea Şcoala de agricultură de la Cucuruzeni, dimpreună cu moş Ion Cotelea şi mai tânărul Toader Hânganu, se porneau la pădure cu crenguţe de meri, peri, înarmaţi cu instrumentele de trebuinţă, şi unde vedeau un pădureţ, îl altoiau, făcând şi ceva ordine în jurul lui ca să poată creşte în voie. Nu era şi acesta un simplu, nepretenţios, ţărănesc… exegi monumentum? De câteva toamne, îmi tot cicălesc foştii colegi de catedră să sădim, împreună cu elevii, nişte nuci pe un teren nefolosit din coasta satului, la Valea-Rohului. Răspund: „Nu putem. Copiii vin la şcoală în haine curate şi ne vor sări părinţii în cap”.
Să abordăm o altă ipostază, contemporană, a lui Exegi monumentum. O ipostază prăpăstioasă, criminală şi zguduitoare chiar. Vom aminti că ciuma secolului XX, comunismul, alături de nazism, şi-a ridicat un nemaivăzut monument al urii, care a dus la exterminarea a 80 de milioane de vieţi omeneşti, plus alte zeci de milioane de victime ale celui de-al Doilea Război Mondial, dezlănţuit de cei doi ober-călăi – Stalin şi Hitler. Şi mai mare mirarea: Rusia democratică de azi îl ţine în mausoleu pe călăul Lenin, care i-a ucis pe Nikolai al II-lea şi familia acestuia, şi la care merg şi se închină şi comuniştii moldoveni. Acasă, aceeaşi istorie: sute de mii, dacă nu chiar milionul de vieţi aduse jertfă. Motivul arestărilor şi al deportărilor – setea de jaf, prădăciune. Iar în zilele de azi nu aceeaşi ură de tot ce înseamnă limbă, istorie, suflet românesc desparte şi învrăjbeşte poporul nostru care, într-un trecut nu atât de îndepărtat, convieţuia în bună înţelegere, prietenie, într-ajutorare cu reprezentanţii altor etnii? Ce o face pe o simplă muncitoare, întâlnită deunăzi în scara blocului, să nu-mi răspundă la bineţe? Nu poate memoriza un simplu răspuns la „Bună ziua”?!
Prin anii ’30 ai secolului trecut, în clasa de liceu, pe lângă românii majoritari, ceilalţi – ruşi, ucraineni, evrei, bulgari, ba şi doi belgieni (gemenii Vanheisden) – toţi vorbeau aceeaşi frumoasă limbă ROMÂNĂ. Nu exista ură pe motive de etnie, persista doar emulaţia la învăţătură şi buna-cuviinţă. Chiar şi aici, în satul răzeşesc de baştină, Cobâlca, o numeroasă colonie de evrei îşi avea sinagoga sa unde, sâmbăta, Israel, nedespărţit prieten şi vecin, se ducea să studieze ebraica, istoria poporului său, bazele religiei mozaice. Ne afecta? Nici cât îi negru sub unghie…
Când ne vom lepăda de această nefastă moştenire comunistă care, la fiecare pas, ne pune piedici în calea noastră spre europenizare? E timpul să demolăm nefastul de Exegi monumentum comunist.
Constantin Bobeică,
s. Codreanca, r-nul Străşeni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
