Pe 10 ianuarie a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului Liberal. Decizia luată la sfârșitul întrunirii a fost ca PL să participe la formarea unei majorități parlamentare „cu deputații care susțin necondiționat cursul european al RM și implementarea Acordului de Asociere RM-UE”. Majoritatea formată în zilele următoare a inclus deputații fracțiunii liberale, 14 deputați care au părăsit Partidul Comuniștilor, fracțiunea PD și opt deputați liberal-democrați. Cetățenii supărați au condamnat faptul că liberalii s-au aliat cu ex-comuniștii. În ochii lor, Mihai Ghimpu a devenit dintr-o dată „Iuda”. Pentru o minimă obiectivitate, ținem să amintim totuși câteva detalii pe care sursele criticilor par să le fi uitat.

Transfuga reformatoare strigă „Iuda!”

Mai multe site-uri informative au preluat comentariul fostei liberale Ana Guțu care a scris pe o rețea de socializare „Ghimpu a zis că votează alături de comuniști (foști comuniști nu există). Cică pentru salvarea parcursului european. Ghimpu e un trădător-coțcar… Aceiași comuniști veneau la putere în caz de anticipate în 2013 – în ajunul Summitului de la Vilnius, în ajunul semnării Acordului de Asociere. Ghimpu atunci a trădat parcursul european. Astăzi ce, pe cine apără Ghimpu? Ghimpu – Iuda”. Precizăm că Ana Guțu este unul din deputații grupului reformatorilor care au părăsit, în aprilie 2013, Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu, cu scopul de a negocia cu PLDM și a-l vota pe Vlad Filat la funcția de premier, demis cu câteva luni înainte pentru suspiciuni de corupție. Tot ea condamnă acum orice discuții cu deputații care au părăsit Partidul Comuniștilor (numiți „transfugi”) pentru a vota un nou premier. Chiar nu vedem nicio asemănare între aceste două situații.

Coalițiile ad-hoc PLDM-PCRM

Simpatizanții PLDM care îl fac pe Mihai Ghimpu marele trădător al interesului național pentru faptul că a îndrăznit să discute cu foștii comuniști, ar trebui să se întoarcă la începutul lui 2013:
22 februarie – PLDM și PCRM votează pentru anularea Comisiei de anchetă în cazul Băncii de Economii. Iniţiativa a venit din partea fracţiunii PLDM. Cu o zi înainte, Parlamentul a decis crearea acestei comisii. Proiectul a fost aprobat cu votul a 63 de deputaţi PL, PDM şi PCRM.
25 aprilie – președintele Parlamentului Marian Lupu este demis din funcție prin votul a 76 de deputați. În cabina de vot au intrat deputații PLDM, PCRM, unii deputați neafiliați și câțiva liberali „reformatori” din grupul Hadârcă.

3 mai – ședința Parlamentului din această zi a rămas de pomină. Deputații liberal-democrați și comuniști au votat împreună un șir de legi decisive pentru instituțiile statului. Printre acestea se numără următoarele decizii: majorarea pragului electoral de la 4% la 6% pentru partide; revocarea lui Corneliu Gurin din funcția de procuror general; trecerea Centrului Național Anticorupție în subordinea Guvernului; posibilitatea ca judecătorii Curții Constituționale să fie demiși de Parlament; extinderea împuternicirilor premierului interimar; abrogarea sistemului electoral mixt; acordarea deținătorilor de pașapoarte sovietice de a vota la alegeri. Oficialii europeni au criticat dur legile votate pe 3 mai 2013.

Cum PD și PLDM i-au eliminat pe liberali de la guvernare

După alegerile parlamentare din noiembrie 2014, Partidul Liberal Democrat și Partidul Democrat au preferat o alianță minoritară susținută de comuniști, în loc de o alianță proeuropeană cu Partidul Liberal. În schimbul susținerii acestei alianțe, PCRM a primit două funcții: cea de membru în Consiliul Coordonator al Audiovizualului și fotoliul de vicepreședinte al Parlamentului. Așa-zisa coaliție minoritară, numită „Pentru o Moldovă Europeană” a votat guvernul lui Chiril Gaburici, un om de afaceri considerat un apropiat al lui Voronin. După patru luni de guvernare Chiril Gaburici și-a dat demisia.

Și la sfârșit nu avem decât să amintim că PLDM, la vremea când se bucura de o încredere a societății, a pornit cu sloganul „Moldova fără Voronin, Moldova fără comuniști”. Dar asta a fost în 2009, de atunci multe s-au mai schimbat în politica moldovenească în care ținerea de minte nu este un atu.