Destul de des angajatorii îi ignoră, vecinii se șoșotesc peste gard, rudele îi izolează, iar integrarea lor în societate devine tot mai dificilă. Prin aceasta se explică și gradul foarte înalt de recidivă în rândul foștilor deținuți. Sunt totuși persoane care au găsit suficiente forțe să înfrunte obstacolele libertății și destule motive să-și permită să viseze la o viață mai bună. Condamnați la ani grei de pușcărie pentru omor sau trafic de ființe umane, ei au avut suficient timp să analizeze greșelile pe care le-au comis și să-și găsească rostul într-o lume lipsită de toleranță în raport cu foștii pușcăriași.

Cei care lucrează cu deținuții câteva luni înainte să iasă de după gratii, dar și atunci când sunt eliberați condiționat, sunt angajații Inspectoratului Național de Probațiune (INP) – instituție care funcționează în formula actuală din anul 2010. Subdiviziunile teritoriale, care au în razele lor penitenciare, participă la instruirea deținuților – evaluează problemele și necesitățile lor. Tot ei consultă piața muncii și vin cu oferte, ca la eliberare, ce-i care și-au ispășit pedeapsa deja să aibă un job. Reprezentanții INP participă la comisia penitenciară care examinează dosarele privind eliberarea deținuților înainte de termen. Un grup de specialiști stabilesc dacă persoana este sau nu pregătită moral să plece acasă.
„Pentru unii viața după gratii e mai ușoară decât la libertate”

Acum un an, înainte de termen, a ieșit de după gratii și Ilie, un bărbat din municipiul Chișinău, care a fost condamnat la ani buni de închisoare pentru că a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. Spune că a fost primit de societate destul de bine după ce a venit de la „odihnă” – așa numește el perioada petrecută la închisoare. Cei din jur nu-l priveau chiorâș și nici nu-l discriminau din acest motiv. La început însă, el oricum simțea un anumit disconfort. „Nu contează cât ai stat în penitenciar, dacă ai șapte ani de acasă, găsești limbaj comun cu toți. Înainte de a mă duce „la odihnă”, am lucrat șofer, iar când am ieșit mi-am găsit destul de repede un lucru în domeniu. Acolo am avut destul timp să mă gândesc la ce prostii am făcut și cum o să-mi trăiesc viața mai departe. Am o soție și doi copii la care țin foarte mult. Ei nici n-au știut când am fost eliberat, iar când m-au văzut, nu le venea să creadă că eu stau în prag. Mi-au dat voie acasă cu un an și ceva înainte de termen, pentru comportament bun”, povestește fostul deținut.

Interlocutorul meu este conștient că gradul de recidivă în rândul celor care au stat în închisoare este destul de ridicat, dar se arată convins că ajung înapoi după gratii doar cei care nu-și caută de treabă. El este ferm convins că există viață după închisoare. „Sunt oameni care-s deprinși să stea în pușcărie și fac orice să revină acolo. Pentru unii viața după gratii e mai ușoară decât la libertate. Deja știu cum funcționează lucrurile. Pentru mine există o singură cale, cea liberă”.

Ilie mai are câteva luni să se prezinte la Biroul de Probațiune și după aceasta planifică să plece peste hotare. Zice că în familie sunt multe nevoi, iar cu salariul pe care-l are, e dificil să acopere toate necesitățile. Nu așteaptă ajutor de la nimeni, pentru că nu vrea să fie dator și privește cu optimism spre viitor.

„Ei se percep cu un defect social, cu mai puțină demnitate”

Potrivit psihologului își psihoterapeutului Irina Novac, un fost deținut care a stat după gratii o perioadă mai mare de cinci ani, trăiește un stres legat de eliberare. Acesta are emoții și e foarte confuz privind legătura cu lume externă. Specialista consideră că efectul negativ al detenției, constă în pierderea contactului cu realitatea socială, iar izolarea îl rupe de la mersul vieții sale, ceea ce îl dezadaptează, pe cel care a fost închis, și-l face să aibă un comportament vulnerabil, pe care de cele mai multe ori foștii deținuți îl ascund. „Faptul că a fost în închisoare, le afectează imaginea de sine și lovește puternic în valoarea personală. Ei se percep cu un defect social, cu mai puțină demnitate și respectiv cred că nu mai au șanse să revină la viața normală. Prin urmare, se comportă neîncrezător, atrăgând respingeri și excludere din grupurile sociale. Pentru ca să se reintegreze, un fost deținut necesită ajutor ca să-și crească încrederea în sine. El trebuie să-și depășească sentimentul de defect și disconfortul la discriminare”, opinează Novac.

În viziunea psihologului, pentru reintegrarea sănătoasă, familia și rudele contează mult. E important să nu-i judece, să nu-i critice și să nu-i demotiveze în tentativele lor de a se integra. Ea constată că de multe ori, întoarcerea spatelui celor apropiați, îi disperă, îi frustrează și foștii condamnați riscă să recidiveze. Specialista consideră că reticența angajatorilor este logică, deoarece e greu să ai încredere în cineva care a încălcat legea la un moment dat. Ei sunt percepuți ca oameni care au probleme la capitolul responsabilitate, iar asta îi frustrează și mai mult. În asemenea cazuri, psihoterapeutul vede obligatorie asistența psihologică pe parcursul cel puțin a primului an postdetenție.

Nu a ieșit o lună din ograda casei părintești

În luna martie 2014, a fost eliberat preventiv și Mihail. Bărbatul a fost condamnat pentru omor și furt la vârsta de doar 19 ani. După gratii a petrecut 18 ani și jumătate. Când a ieșit de pe poarta închisorii, a găsit o societate total schimbată și modernizată. Primul lucru pe care l-a făcut, a fost vizita la casa părintească, de unde nu a ieșit din ogradă 30 de zile. A discutat cu părinții și rudele. Nu se gândea, cred oamenii, pur și simplu a vrut să petreacă timpul cu familia. „Cât am stat în pușcărie, am lucrat permanent, iar asta m-a ajutat să nu mă gândesc la pedeapsa pe care trebuia s-o ispășesc. Am fost în diferite penitenciare. Mergeam acolo unde era de lucru și datorită la asta m-au eliberat cu patru ani și șapte luni mai devreme. Mult a contat și faptul că nu făceam probleme”, susține fostul deținut.

La scurt timp după eliberare, Mihail și-a găsit de lucru în domeniul construcțiilor. Împreună cu mai mulți bărbați pune pavaj. „Fratele și sora m-am ajutat mult. Ei m-au pus pe calea ce dreaptă și pentru asta le mulțumesc. Încetul cu încetul, mergem doar înainte și facem tot posibilul să nu mai ajungem unde am fost. Nici nu doresc să-mi amintesc de anii petrecuți acolo. Mi-am spus că nu mai vreau să fac greșelile pe care le-am făcut. Viața la libertate este cu mult mai frumoasă și mai colorată decât în penitenciar. Toți trebuie să știe acest lucru și să nu repete greșelile mele”, mărturisește bărbatul, care este convins că locul său e printre oamenii liberi.

„Cât oi fi și-oi trăi, aici n-o să mă mai întorc niciodată”

La finele anului trecut, a fost eliberat din penitenciar înainte de termen și Ghenadie. Bărbatul a fost condamnat când avea 24 de ani și a stat după gratii șase ani pentru omor din culpă. În urma unei bătăi, un bărbat s-a ales cu mai multe lovituri, iar într-o săptămână a decedat și vina a căzut pe umerii săi. Acum activează în domeniul construcțiilor. Fiind în închisoare, s-a căsătorit cu o femeie de la libertate și tot în cei șase ani de detenție au divorțat. „Când ieși, nici nu prea știi ce să faci și unde s-o apuci. Moral e foarte greu să te acomodezi. Te simți de pe altă lume. Îmi era rușine față de vecini, prieteni și rude. Gândul că ai fost închis, te presează și atunci ai nevoie cel mai mult de susținere. Foarte mult suport mi-au oferit cei de la Biroul de Probațiune. Am avut parte de consiliere psihologică din partea lor și asta m-a ajutat să depășesc mai repede perioada de adaptare. Ei știu să motiveze și să-ți argumenteze de ce viața la libertate este cu mult mai bună decât după gratii”, povestește interlocutorul meu.

Ghenadie are acum 30 de ani și unul dintre principalele scopuri e să-și găsească o femeie cu carte ca să întemeieze o familie. Bărbatul este ferm convins că are toată viața înainte și că va fi capabil să-și găsească rostul. „Când m-am văzut după poarta închisorii, mi-am făcut cruce și mi-am spus: cât oi fi și-oi trăi, aici n-o să mă mai întorc niciodată. Mi-a fost destul”, a conchis fostul deținut, cu mențiunea că aerul de la libertate nu se compară cu cel de după gratii.

Misiunea principală: restabilirea relațiilor cu familia

Pe teritoriul Republicii Moldova sunt peste 40 de birouri de probațiune numite și subdiviziuni teritoriale. Cei eliberați înainte de termen sunt obligați să se prezinte la aceste instituții și totodată beneficiază de suport care le ușurează procesul de reintegrare. Potrivit lui Ion Golubțov, șeful Direcției monitorizarea activităților de probațiune din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune, înainte ca persoana să fie eliberată, angajații instituției atrag atenția dacă aceasta are probleme cu familia sau rudele și încearcă să contribuie la restabilirea relațiilor. „Tot noi îi ajutăm să-și perfecteze actele, în cazul când ei nu dispun de ele. Toate aceste chestiuni se fac în comun cu colegii noștri din penitenciare. Dacă persoana nu are domiciliu, încercăm să luăm legătura cu administrația publică locală, ca să identificăm împreună un centru de plasament, unde ar putea sta temporar”, declară Golubțov.

Persoanele eliberate preventiv vin din start în custodia INP. Ei pot ajunge la libertate chiar și cu cinci ani înainte de termen. „În primul rând, supraveghem comportamentul fostului deținut să nu comită alte infracțiuni și să nu recidiveze. În al doilea rând, trebuie să le oferim asistență și consiliere. În cadrul instituției avem juriști, asistenți sociali, psihologi și pedagogi, care contribuie la reintegrarea socială a acestor persoane. Dacă ei au un comportament decent și o atitudine constructivă, pot trece pe la noi doar o dată în câteva luni”, susține șeful Direcției monitorizarea activităților de probațiune. Tot Ion Golubțov a enumerat cele mai pronunțate probleme cu care se confruntă foștii deținuți: lipsa unui loc de muncă, lipsa unei locuințe, mai ales cei cu termen de detenție foarte lung și starea de sănătate precară. Pentru cea de-a treia problemă, INP colaborează cu mai multe spitale și centre de reabilitare din republică.

„Îmi doresc trei fetițe și toate să semene leit cu mama lor”

Datorită amnistiei de anul trecut, a fost eliberat preventiv și Maxim, un alt bărbat din municipiul Chișinău, condamnat la 17 ani de închisoare, pentru trafic de ființe umane, soldat cu deces – dintre care a ispășit 12. Spune că o rudă de-a sa a fost traficată în Turcia și acolo a decedat, iar vina a fost plasată pe seama sa. Pe atunci era student la medicină, în anul șase, la doar câteva luni de la înmânarea diplomelor de licență. La jumătate de an, după ce a fost plasat în penitenciar, el s-a însurat cu prietena sa – și ea studentă la medicină, cu care locuia împreună deja patru ani. Femeia l-a așteptat toată această perioadă. „Primele trei luni, după ce m-am eliberat, mi-a fost extrem de dificil. Știu patru limbi și cunosc foarte bine calculatorul. Am trimis CV-ul pentru mai multe posturi de muncă. Mergeam la interviuri, discutam, îmi spuneau că o să mă telefoneze și nu mă mai contacta nimeni. Am renunțat la ideea să-mi găsesc un job în domeniul IT și m-am angajat ca hamal. Am un salariu de 4000 de lei. Nu e mult, dar trebuie să începi de la ceva. Deocamdată nimeni nu a vrut să-mi dea un serviciu în altă parte. Dar sunt optimist”, mărturisește Maxim.

Bărbatul îi mulțumește soției pentru că l-a așteptat atât de mult și spune că datorită ei a găsit putere să treacă peste acea etapă dificilă din viață. I-a zis de câteva ori să-și aranjeze viața fără el, dar ea nici nu a vrut să audă. Femeia a absolvit universitatea, a făcut rezidențiatul, iar acum este medic respectabil într-un spital prestigios din Capitală. Anul acesta bărbatul speră să se poată restabili la studii la medicină și își dorește pe viitor să calce pe urmele soției și să-și desfășoare activitatea în acest domeniu. Ambii vor copii. Acum așteaptă să se pună pe picioare și speră în scurt timp să-și mărească familia. „Soția vrea un copil, dar eu vreau trei. Îmi doresc trei fetițe și toate să semene leit cu mama lor”, a încheiat zâmbind interlocutorul meu, care este determinat să uite cei 12 ani petrecuți după gratii și să ia viața de la capăt.
Nuntă în penitenciar

Oleg este un alt bărbat care a petrecut peste zece ani după gratii. A fost condamnat pentru omorul concubinei, fiind în stare de afect din cauza geloziei. Pe atunci abia împlinise vârsta de 25 de ani. Termenul inițial era de 15 ani, dar a fost eliberat preventiv la 11 ani și trei luni. Deja aproape un an, el se bucură de oportunitățile pe care le oferă libertatea. „În penitenciar, prin scrisori, am făcut cunoștință cu o doamnă și ne-am înscris când încă eu îmi ispășeam pedeapsa. Degrabă urmează să ne cununăm. Acum nu mai sunt gelos. Știu prin ce momente am trecut și nu mă mai gândesc la așa prostii”, susține fostul deținut.

După ce a ieșit la libertate, Oleg și-a găsit rapid un loc de muncă în calitate de lăcătuș. Acum primește un salariu de aproape cinci mii de lei și este mulțumit. Jobul l-a obținut datorită Biroului de Probațiune. Acum merge periodic la ei și se consultă în privința mai multor lucruri. Totuși, atât el, cât și soția așteaptă să-i treacă perioada de eliberare condiționată și planifică să plece peste hotare. Bunica sa a fost evreică și toate rudele sunt în Israel. Acum el și soția vor să le urmeze calea.

„Fiecare om merită o șansă”

Contactată de TIMPUL, Iuliana Ciurea, psiholog în cadrul Departamentului Instituțiilor Penitenciare, consideră că cei care ies de după gratii nu pot schimba totul într-o zi și e dificil să fie pe cont propriu, când mulți ani au avut o rutină, un regim bine stabilit, impus de o autoritate. În viziunea ei, cea mai grava problemă este asumarea responsabilității unei noi vieți. „Cei care reușesc să-și asume această responsabilitate au șanse foarte mari să nu se mai întoarcă vreodată în penitenciar. Anume calitatea respectivă face ca omul să se integreze în comunitate, să fie perceput ca un cetățean, soț, tată, vecin etc., dar nu ca un fost deținut”, subliniază specialista.

Psihologul remarcă faptul că însăși executarea pedepsei are la bază dezvoltarea responsabilității. Toate activitățile de regim și cele de educație, învață deținutul să respecte reguli, să conviețuiască, să însușească o profesie sau să înțeleagă cum poate să-și îmbunătățească viața.

„Probațiunea are rolul de a oferi asistență și sprijin după eliberare și o face în baza nevoilor individuale ale beneficiarilor. Dezvoltarea acestui serviciu este importantă și mi-aș dori să se pună mai mult accent pe campaniile de sensibilizare a populației pentru a diminua din stigmatizarea și discriminarea foștilor deținuți. Psihologul este cel ce poate să-i ajute să-și construiască imaginea unei vieți prosociale, în care deținutul să cunoască cum să evite situațiile cu risc infracțional, să dezvolte abilități de comunicare și să-și planifice viitorul. Fiecare om merită o șansă”, a conchis Iuliana Ciurea.

Conform datelor statistice, anul, în custodia Inspectoratului Național de Patrulare ajung între 300 și 500 de persoane, iar procentul femeilor este foarte mic. Recidiva în cadrul probațiunii și în special în rândul persoanelor eliberate înainte de termen, practic nu depășește nici un procent. Specialiștii constată că aceste persoane sunt cele mai disciplinate, deoarece conștientizează că un pas greșit ar putea să-i ducă înapoi la închisoare.