Experții britanici acuză Organizația Mondială a Sănătății despre strategia anti-fumat
Într-un nou raport privind eforturile de combatere a fumatului la nivel mondial, OMS declară că „multe țări nu abordează problema apariției produselor ce livrează nicotină și nu asigură reglementarea acestora”.
Experții britanici au criticat acest mesaj. Agenția de Sănătate Publică din Marea Britanie (PHE) susține utilizarea țigărilor electronice și a altor alternative cu risc redus în calitate de instrumente care îi ajută pe fumători să renunțe la fumat.
„Cel mai bun lucru pe care îl poate face un fumător este să se lase complet de fumat, dar studiile arată că vaping-ul este unul din cele mai eficiente instrumente disponibile în acest sens, în special pentru fumătorii care anterior au încercat să se lase de acest obicei și nu au reușit. Vaping-ul ajută aproximativ 50.000 de fumători pe an să renunțe la fumat. Dovezile sunt clare de ceva timp și arată că, deși nu este lipsit de riscuri, vaping-ul este mult mai puțin dăunător decât fumatul”, a declarat Martin Dockrell, șef de program în cadrul Agenției de Sănătate Publică din Marea Britanie.
Unii experți consideră că abordarea Organizației Mondiale a Sănătății ar putea avea un efect invers scopului de reducere a ratei fumatului. „Faptul că OMS încearcă acum să revigoreze eforturile nereușite privind controlului tutunului, prin încurajarea țărilor să adopte interdicții sau politici excesiv de restrictive privind produsele cu nicotină, care sunt mai sigure, este atât iresponsabil, cât și lipsit de logică. Acest lucru va duce la faptul că milioane de oameni vor continua să fumeze, milioane de oameni vor continua să moară prematur și, totodată, se vor vinde milioane de țigări”, a declarat Gerry Stimson, profesor emerit al Imperial College din Londra.
Experții afirmă că poziția OMS ar fi „ipocrită”, pentru că, pe de o parte, instituția recomandă utilizarea produselor medicamentoase ce conțin nicotină, pentru a trata dependența de fumat, dar pe de alta susține interzicerea produselor ce livrează nicotina, care sunt mai eficiente.
„Acest raport demonstrează că, din păcate, OMS nu înțelege, deocamdată, diferența fundamentală dintre dependența de fumatul țigărilor, care ucide milioane de oameni în fiecare an, și dependența de nicotină, care nu ucide.OMS are dreptate că nefumătorii, în special copiii, ar trebui descurajați să folosească orice produs ce conține nicotină, însă pentru cei peste un miliard de fumători de tutun din lume, sistemele electronice de livrare a nicotinei fac parte din soluție, nu din problemă”, a declarat John Britton, profesor emerit de epidemiologie al Universității din Nottingham.
În Europa de Est, în țări ca Ucraina și Republica Moldova, care se confruntă cu o rată înaltă a fumatului, experții declară că măsurile restrictive nu au adus, de fapt, la reducerea numărului de fumători.
Medicul ucrainean Andrey Gribanov a declarat că strategia anti-fumat a Organizației Mondiale a Sănătății se bazează pe două principii: interzicerea și scumpirea.
„Interziceți publicitatea, interziceți fumatul în restaurante și în alte locuri publice, limitați locurile de vânzare și, cel mai important, majorați accizele și prețurile. Rezultatul acestei strategii vorbește de la sine: în 40 de ani de luptă împotriva fumatului, din 1980 până în 2020, numărul fumătorilor a crescut de la 721 de milioane la 1,1 miliarde. Poate că este timpul ca OMS să înceapă să se gândească la faptul că strategia „interzice și scumpește” nu funcționează deloc? Dar OMS continuă să recomande tot mai multe interdicții", a spus Gribanov.
În Republica Moldova, OMS a raportat în 2016 că 25% din populație este fumătoare, iar vârsta medie de inițiere în rândul moldovenilor este de 18 ani. Potrivit celor mai recente date publicate în The Lancet, în 2019, numărul fumătorilor a crescut, iar rata a ajuns la 29% din populație.
„Actualele măsuri anti-fumat nu sunt suficiente, este nevoie de o nouă abordare, la fel ca în Marea Britanie, Suedia sau Japonia. În Marea Britanie, autoritățile din domeniul sănătății sprijină sistemele electronice de administrare a nicotinei drept mijloc de renunțare la fumat, acestea fiind, în prezent, cel mai popular mijloc de renunțare. Decesele provocate de fumat în Suedia, unde snus-ul aproape a înlocuit fumatul, sunt cele mai scăzute din Europa. În Japonia, vânzările de țigări au scăzut cu o treime de când produsele de tutun încălzit au intrat pe piață”, a declarat narcologul moldovean Alexei Bandatii.
În lume, circa 41 de milioane de persoane utilizează țigările electronice, iar alte peste 19 milioane – produsele de încălzire a tutunului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!