Experții despre guvernul minoritar: NU va putea rezolva problemele stringente ale ţării
Decanul Facultăţii Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice a Universităţii de Stat din Moldova, Alexandru Solcan, susţine că alianţa minoritară constituită săptămâna trecută este un lucru pe care şi-la dorit mai puţin. „Dacă ne propunem reforme, dureroase care să-l atingă pe fiecare cetăţean, atunci un guvern minoritar nu va face faţă sau se va descurca cu greu. Totodată, formarea acestei coaliţii este o mare dezamăgire pentru întreaga populaţie. Oamenii au votat pentru o guvernare pro-europeană. Dar ce a urmat? Trebuiau să găsească până la urmă un consens”, a declarat profesorul.
Aurelian Lavric, specialist în politologie, consideră că vor exista presiuni din exterior asupra guvernării de la Chişinău. „Poate că nu se vor implica direct. Dar nu sunt excluse presiuni din partea liberalilor europeni atunci când în Parlamentul European se vor pune la vot diferite documente ce se referă la Republica Moldova, în special, a deciziilor de finanţare. De fapt, mai există şanse ca liberalii să participe la guvernare, după ce astăzi (25 ianuarie n.r.) liderul PL a declarat că este gata să-l voteze pe Iurie Leancă în calitate de premier şi să voteze anumite legi care vor fi în interesul ţării. Eu sper că liderilor pro-europeni în cele din urmă le va fi ruşine faţă de partenerii europeni, dar şi de electoratul pro-european de la noi şi vor găsi o soluţie. Căci cu un guvern minoritar nu vor putea fi soluţionate problemele stringente ale ţării”, a punctat expertul.
Jurnalista Valentina Ursu, de la Radio Europa Liberă, este de părerea că un guvern minoritar nu va fi unul de durată. „Activitatea unui guvern minoritar va fi zădărnicită repede şi nu va fi de durată. Cred că trebuiau să existe presiuni mai mari din partea societăţii civile, din partea societăţii în ansamblu, dar societatea moldovenească rămâne în continuare a fi puternic divizată. Aceşti trei lideri pro-europeni trebuiau să ajungă la un numitor comun, apoi să se certe în interior cum de condus mai bine ţara. Eu vreau să cred că PDM şi PLDM vor negocia în continuare cu PL şi vor vota împreună Guvernul. Căci examenul cel mai dificil trebuie încă să-l susţină, votarea cabinetului de miniştri”, a conchis Valentina Ursu.
sursa: ipn.md