Expertul român, fost angajat al DNA nu va avea statutul de procuror în Moldova
Fostul procuror DNA va avea posibilitatea să examineze și să revizuiască anumite dosare de interes public în mod independent, informând ulterior instituțiile beneficiare cum ar fi, CNA și Procuratura Generală, despre concluziile sale. Totodată, expertul de peste Prut va oferi consultanță în procesul de cercetare, investigare și urmărire penală a dosarelor procesate.
Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova: „În cazul în care va depista anumite neregularităţi grave în cadrul procesului de examinare a dosarelor, expertul va informa fără întârziere instituțiile beneficiare și Delegația UE cu privire la acest fapt”, a precizat într-un interviu ambasadorul Uniunii Europene.
Întrebat despre suma remunerării, Pirkka Tapiola a invocat caracterul confidențial al informației, însă, a precizat că finanțarea oferită doamnei Mariana Alexandru, fost procuror DNA, ține de proiectul care are la bază Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și a Uniunii Europene, privind Programul de Suport a Reformei în sectorul justiției.
Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova: „Expertul a fost selectat dintr-un grup de experți cu abilități și calificări similare din diferite state membre ale UE. Procesul de selecție a fost efectuat prin intermediul mecanismului de selecţie a experţilor non-cheie din cadrul proiectului, care este în deplină concordanță cu normele și reglementările Uniunii Europene în domeniul achizițiilor publice generale.”
Precizăm că fostul procuror DNA a fost contractat în calitate de consultant individual pentru o perioadă de 35 de zile lucrătoare. Instituțiile beneficiare sunt Procuratura Generală, Inspectoratul Național de Investigații şi Direcția Generală Urmărire Penală de pe lângă Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, Serviciul Vamal și Centrul Național Anticorupție.
sursa: voceabasarabiei.net