Social

Expoziție dedicată costumului tradițional românesc, deschisă la Biblioteca Națională

Prezența costumului tradițional românesc în ilustrația de carte a fost evidențiată în cadrul unei expoziții realizate de artiști plastici moldoveni. Evenimentul a fost vernisat joi la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Intitulată „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova”, expoziția valorifică patrimoniul documentar al Bibliotecii Naționale și reunește aproximativ 280 de cărți ilustrate, publicații pentru copii, albume de artă, cărți poștale și alte materiale editoriale care reflectă prezența costumului tradițional românesc în cultura vizuală din Republica Moldova.

Vizitatorii pot descoperi lucrări semnate de artiști reprezentativi ai spațiului basarabean, printre care Igor Vieru, Filimon Hămuraru și Isai Cârmu, alături de creațiile altor ilustratori care au contribuit la promovarea patrimoniului cultural și a tradițiilor românești prin intermediul artei grafice și al ilustrației de carte.

Potrivit organizatorilor, expoziția își propune să aducă în atenția publicului valoarea simbolică a costumului popular românesc și rolul acestuia în păstrarea identității culturale, așa cum este reflectată în publicațiile și materialele editoriale de-a lungul timpului.

Expoziția va fi deschisă publicului până pe data de 15 august. Aceasta este organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu prilejul Zilei Portului Popular.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *