Moldova

Familia lui Dodon este DEASUPRA legii! DOVADA FOTO că au sfidat legea

Președintele Igor Dodon, în disperare totală după PR electoral a mers împreună cu soția sa și unul dintre fiii lor o slujbă religioasă la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Chișinău.  

„L-am felicitat pe parohul bisericii, protoiereul Nicolae Florinschii cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la naștere și 30 de ani de slujire arhierească”, a scris Dodon pe pagina sa de facebook, unde a publicat și mai multe poze. Din imagini se vede că nici șeful statului, nici familia sa, nu poartă măști de protecție și nu respectă distanța socială necesară.

Spune MINCIUNI și publică DOVADA

„Amintesc că, începând de astăzi, sunt permise oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiționale religioase, cu desfășurarea exclusiv în aer liber și respectarea obligatorie a tuturor cerințelor sanitar-epidemiologice”, a ținut să precizeze șeful statului, deși chiar el a ignorat cerințele.

Amintim că în acest an expiră mandatul lui Igor Dodon, iar acesta este într-o goană disperată după PR în tentativa de mai câștiga un mandat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *