Cel puțin nu la noi în Moldova. E suficient să ne gândim la momentele critice prin care a trecut țara asta în ultimii ani, ca să recunoaștem că Moldova e țara veșniciei. Când e vorba de rău, desigur.
Am văzut condamnări masive după 2009? Nici vorbă. Să ne amintim atunci de Pădurea Domnească. Un proces de doi lei, întins pe câțiva ani, cu condamnări iluzorii. Chiar dacă știm cu toții ce s-a întâmplat în aprilie 2009 sau la vânătoarea din Pădurea Domnească, justiția moldovenească nu știe, nu are probe, nu găsește martori cheie. Iar noi suntem obișnuiți cu răul și cu minciuna.
S-a furat miliardul. Toți politicienii de la noi care au știut despre acest furt au tăcut până după 30 noiembrie, 2014. Sunt aceiași politicieni care astăzi cer reforme, vor să ne convingă de bunele lor intenții, vorbesc fără rușine despre Europa. Dar ce s-a întâmplat mai departe? Au chemat specialiștii de la Kroll. S-a făcut un raport clar. Au apărut acolo numele multor politicieni, cu primarul de la Orhei în frunte, cu Filat, Lucinschi, soțul tovarășei Greceanu și așa mai departe. Nu mai repet, cred că vă amintiți și voi.
Apoi, mai departe, s-au împotmolit în raport. Din bugetul de stat, adică din banii noștri, s-a făcut raportul Kroll, dar după el – nimic. Nici un ban nu s-a întors în bănci și vinovații, nu doar că umblă liberi, ci stau la cârma țării, fac promisiuni din opoziție, dau concerte prin primăriile pe care le conduc. Și, la o adică, de ce să ne mirăm, dacă la noi până și comunismul e fără sfârșit.
Dar ce să mai vorbim despre corupția din Moldova, când vedem bine că și răbdarea noastră este nesfârșită. Nu e o problemă că salariile și pensiile nu vin, nu murim de foame, suntem învățați cu ea, am făcut școala în 1946-1947. Suntem rezistenți. Și de ce n-am fi? Să tăiem firul răbdării și să facem revoluții? Dacă acoperișul unui om sărac e spart și putred și plouă în casă, el nu o să îl dea jos dacă nu are ce pune în loc. Nu va înlocui o țeavă spartă cu una crăpată. Omul înțelege foarte bine că ar fi o muncă de prisos. Ar înlocui ceva rău cu altceva la fel de rău și nu s-ar alege decât cu efortul de a schimba.
De fiecare dată când țara a trecut printr-o criză, oamenii au așteptat să vadă rezolvarea. Au așteptat un an, doi, trei. Apoi au înțeles că nu are rost să mai aștepte și oricum între timp apare altă criză. După atacurile raider vine furtul miliardului. După ce Filat a dezamăgit, vine rândul lui Ghimpu. Ne-am obișnuit, avem antrenament, înțelegem că în Moldova toate sunt fără sfârșit, ba și visteria statului din care se fură și se tot fură până se ajunge pe minus, dar tot se fură.
Există vreo ieșire din această situație (dați-mi voie să mă repet) fără sfârșit? Doar dacă va apărea o clasă politică nouă. Dar nu reciclații de care avem acum parte cu unul plecat de acolo, dus dincolo, cu foști PLDM-iști, foști comuniști, foștii Roșca. Nu ne trebuie răzgândaci care azi sunt de o parte, mâine de alta. Nu, asta nu ajută, mai mult strică. Avem nevoie de oameni noi, nu de reciclări. Să iasă de nicăieri un om tânăr, onest, unul care nu a dat mâna cu hoții ca mai apoi să umble pe la televiziuni ca să ne convingă să îl votăm. Fără o clasă politică nouă, singurul sfârșit pe care îl vom vedea vreodată e cel al Moldovei.
Noi așteptăm. Politica moldovenească aproape că seamănă cu o religie. Așteptăm nesfârșitul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
