„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor". Obișnuim pe nedrept să spunem despre oamenii cu un intelect modest că sunt săraci cu duhul. Dar această expresie nu se referă la oamenii „proști", ci la cei care oricât de mult s-ar ruga și ar respecta poruncile lui Dumnezeu, mereu li se pare că au făcut prea puțin. Omul se simte sărac cu duhul atunci când e smerit.
„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia". Nu despre plânsul după vreo iubire pierdută sau pentru vreun serviciu, bani sau sănătate e vorba. Plânsul pentru păcatele noastre e cel care va fi mângâiat.
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul". Blândețea e un atribut divin. Cine ajunge la blândețe, ajunge la împăcare. Însă blândețea să fie a inimii, mintea trebuie să rămână vigilentă. Cel blând înaintează spre asemănarea cu Hristos, după cuvintele Lui: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre". (Matei 11; 29)
„Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura". În Vechiul Testament, dacă citim cu atenție, observăm că cei cu adevărat urâți înaintea Domnului sunt cei care nedreptățesc și cei care viclenesc.
„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui". Blândețea, dreptatea, mila – sunt atributele lui Dumnezeu, cei care ajung la ele se apropie de „starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Efeseni 4; 13) la care am fost chemați.
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu". Filocaliile explică cel mai bine cum doar prin curățirea inimii de patimi (ajungerea la nepătimire) și eliberarea de gânduri, poate nevoitorul să îl descopere acolo pe Hristos, ascuns în inima noastră de la Botez (Sfântul Marcu Ascetul).
„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema". În ziua de azi aproape că nu mai înțelegem aceste cuvinte. Cine mai caută pacea? Să o căutăm noi, în casele și inimile noastre, să ne rugăm pentru pacea lumii, ca să fim fiii lui Dumnezeu, fiindcă cei ce dezbină sunt fiii dezbinătorului (din limba greacă, diavol înseamnă dezbinător).
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor". Aici e extrem de important să știm că Iisus se referă la dreptatea lui Dumnezeu, nu la dreptatea strâmbă și subiectivă a omului.
„Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea". În multe biserici la liturghie, când se cântă fericirile, se spune „mințind pentru mine" – ca și cum noi am minți pentru Hristos, ceea ce e total nepotrivit. Aici e vorba de prigonitorii care spunând tot cuvântul rău împotriva creștinilor vor și minți ca să îi compromită.
În încheierea Fericirilor, ce să mai adăugăm? „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri".
