Felul în care citea te umplea de emoţie. Am stat într-o cameră cu poeta din Albania, care este un pic obsedată de făcutul fotografiilor. Se ducea autobuzul, ea: Would you make me a photo!? pe tonul ăla rugător. Se ducea avionul, ea: Would u make me a photo!?, şi-ţi punea aparatul în mână. Poeta din Rusia e cu gândul foarte aproape de mine. I-am citit cartea care se numeşte „Voda” dintr-o răsuflare în aeroportul din Istanbul şi în avion. Excelentă cartea! Are ca laitmotiv viaţa unui fotograf. Îmi venea să-i scriu din aeroport, dar n-am prins niciun wi-fi acolo, nici măcar în perimetrul restaurantului unde mă oprisem. Mă temeam că o să-i uit în avion cartea, şi, apoi, după ce, ajunsă acasă, nu o găseam nicăieri, m-am întristat mult. Când nu mă aşteptam, am găsit-o sub o altă carte, „Părul Berenicei” a lui Radu Petrescu şi m-am bucurat mult. Racha El Addar, fata din Morocco, doarme 4 ore pe zi, pentru că are foarte multe de făcut. De la 10 ani este psihologul propriei sale familii. Absolut toate problemele şi le rezolvă singură şi nu împărtăşeşte nimănui greutăţile.
Într-una din seri, ajunsă la hotel, eram atât de obosită, încât, intrând pe uşa aia care se învârteşte non-stop, nu am nimerit intrarea şi am dat cu capul în sticlă (era curată, e greu să faci diferenţa, când eşti turmentat de oboseală şi lipsă de somn). În Istanbul era să-mi pierd pașaportul și biletele din cauza unui buzunar defect. Şi a mai fost o întâmplare spre final, la întoarcere, în aeroportul din Istanbul, apropo de felul cum este inhibată puterea feminină în lume. Înainte de check in, stăteam lângă un cuplu: un arab cu o arăboaică. Ea era îmbrăcată în negru, avea faţa acoperită cu un voal negru, i se vedeau doar ochii – foarte frumoşi. Stăteam în paralel la 2 ghişee apropiate una de alta. Vameşul i-a spus să-şi scoată voalul. Ea nu a făcut nimic. Soţul i-a spus că e ok, poate să-şi scoată voalul. Ea şi l-a dat jos foarte rapid şi doar pentru o clipă. Vameşul a zâmbit. Ei au plecat mai departe. Mie vameşul mi-a spus că nu sunt în locul potrivit pentru Chişinău. Am de urcat etajul. Mi-a rămas şi această scenă în minte.
