Scriam ceva timp în urmă despre un posibil proces de peceremizare a PLDM. Reacţia a fost cea aşteptată: presa proguvernamentală şi cea comunistă, pe o singură voce cu jurnaliştii din dotarea personală a premierului, în loc să mediteze asupra fenomenului peceremizării PLDM – fenomen ce are loc sub ochii noştri, s-au dedat la atacuri la persoană asupra subsemnatului şi la insinuările devenite deja tradiţionale despre… intrarea mea în slujba lui Lupu, Ghimpu şi Plahotniuc! Nu m-au deranjat respectivele mici ticăloşenii de presă din simplul motiv că, oricât ar dori aceştia să schimbe accentele şi să „mute centrul de greutate”, pentru a determina opinia publică să vadă realităţile cu ochii lor, nu le va reuşi, fiindcă viaţa bate filmul şi nu poţi ascunde sula în sac – ea sparge sacul şi i se vede vârful.
Moldova ai televiziune! Ei şi?
Un cuvânt aparte doresc să spun în acest context şi despre aşa-zişii analişti politici care s-au pronunţat asupra evenimentului discutat. Ca şi alte dăţi, prestaţia lor a fost sub cota admisibilă şi m-am convins încă o dată de un adevăr – Moldova are televiziuni, dar nu are jurnalişti de televiziune şi analişti politici pentru televiziune. Apariţia la ecran şi analiza operativă, pe viu, a unui eveniment politic sunt în egală măsură o meserie, o artă, o ştiinţă şi o vocaţie. Cei care ies seară de seară la TV uită că dincolo de sticlă îi urmăresc sute, poate, mii de oameni, dintre care cel puţin jumătate sunt mai deştepţi decât ei, chiar dacă nu-s invitaţi la televizor să-şi dea cu părerea. De la un analist politic invitat la televiziune se cere nu doar tupeul de a apărea la ecran cu orice preţ, ci şi opinii proprii, să se descurce în dialectica evenimentelor, să se poată exprima coerent şi corect gramatical, să poată judeca echidistant lucrurile şi să aibă curajul de a pune invitatului întrebări tranşante şi incomode. Îi priveşti pe unii dintre aceşti „analişti” şi constaţi cu stupoare că ei nu lucrează pentru public, ci pentru televiziune şi… invitatul emisiunii. Incapacitatea de a pătrunde în esenţa celor discutate şi frica de a nu-l deranja pe cel invitat îi fac penibili şi caraghioşi. Aici trebuie să caute managerii televiziunilor audienţa modestă a instituţiilor lor. Când aceste televiziuni se umflă în pene că ar fi independente, te apucă râsul-plânsul!
Astfel, nu m-a mirat superficialitatea cu care aceşti analişti au analizat mesajul premierului. Am revenit de câteva ori asupra discursului lui Filat şi m-am convins că respectivul discurs nu rezistă unei critici cât de cât serioase şi pertinente. Totodată, am comparat o „dezbatere” în cadrul unei emisiuni de la o televiziune din Chişinău cu participarea premierului Vlad Filat cu o emisiune de acelaşi gen de la o televiziune din Bucureşti cu participarea premierului Emil Boc. Pe bietul premier Boc l-au trecut zece rânduri de sudori, Robert Turcescu şi Ion Cristoiu nu-l slăbeau, loveau în zece. Ei erau stăpâni în studio. La televiziunea noastră stăpân era Filat – cum numai acesta încrunta sprânceana, curajoşii noştri analişti se înmuiau şi îndulceau vocea. Niciunul dintre ei nu a avut curajul să pună punctul pe „i”, aşa încât o bună parte a privitorilor a rămas contrariată şi nelămurită în privinţa adevăratelor mesaje transmise de Filat, iar aceste mesaje, dacă le analizăm atent şi cu onestitate, ne convingem că sunt periculoase pentru societate.
O contrapunere falsă şi periculoasă: comunizare şi mafiotizare
Cu siguranţă, cea mai periculoasă şi scandaloasă „teză” a lui Filat este cea care se referă la „mafiotizare şi comunizare”. Citez integral pasajul, pentru a împrospăta memoria cititorilor. „…unul dintre formatorii de opinie care a participat la consultări mi-a spus ca pericolul care pândeşte acum RM nu este comunizarea, ci mafiotizarea, afirmă Filat. Dacă nu vom opri orice tentativă de mafiotizare a ţării, nu vom avea niciodată o Moldovă fără sărăcie şi nu va veni niciodată timpul să ducem schimbarea până la capăt, iar aceste cuvinte vor rămâne doar slogane de campanie electorală”.
Deoarece Filat s-a înarmat cu această „teza” ca un fel de platformă conceptuală pentru acţiunile sale politice de colaborare cu comuniştii, era foarte indicat ca el să dea numele acestui „formator de opinie”, ca să vedem şi noi ce biografie de creaţie are, ce valori politice a sprijinit până în prezent, să înţelegem şi noi de ce premierul Filat preia opinia acestuia fără a o pune la îndoială, prezentându-ne-o ca pe un verset din Sfânta Scriptură. Oricât de mare specialist ar fi acest „formator de opinie” în domeniul „pericolelor care pândesc RM”, ne permitem să afirmăm că „teza” sa e o curată tâmpenie, ierte-ni-se calificativul, dar altul nu merită. Dacă Filat a înţeles ceea ce noi nu putem înţelege, e cazul să ne explice ce semnifică acest termen, comunizarea, şi dacă semnifică ceea ce intuim noi, reiese că procesul comunizării nu este o realitate vie, ci doar un pericol care pândeşte RM? De asemenea, reiese că mafiotizarea RM nu e o realitate, ci un pericol. Astfel, societatea noastră nu se confruntă cu realităţi, ci cu pericole virtuale.
Cineva spunea că ambiguitatea terminologică e tot atât de periculoasă pentru ştiinţă (iar noi adăugăm: şi pentru politică) precum ceaţa pe mare pentru corăbii. Un premier care iese în „faţa naţiunii” cu un discurs programatic, „deschizător de destine” nu-şi poate permite libertatea să confunde realităţile cu pericolele virtuale. Ideologia şi practica comunistă (comunizarea) nu sunt pericole virtuale care pândesc RM, ci un cancer care o omoară lent, chinuitor şi definitiv de peste jumătate de secol. Comunizarea şi mafiotizarea nu sunt noţiuni disjunctive, cum zic babele de la ţară, ci conjunctive, mafiotizarea fiind unul dintre elementele de esenţă ale practicii comuniste. Sistemul economic edificat de Voronin în cei opt ani de zile este unul prin definiţie criminalizat (adică mafiotizat!). Atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic, este o curată găinărie, golănie să contrapui aceste două noţiuni, procese – comunizarea şi mafiotizarea! -, fiindcă ele sunt părţi ale unui şi aceluiaşi întreg, iar a susţine că comunizarea e mai bună, iar mafiotizarea e mai rea este o dovadă de cretinism intelectual şi de lipsă de morală. Păcat că şi „formatorul de opinie” la care face trimitere Filat, şi însuşi Filat, au uitat de acei „trei D” care, chipurile, ar viza doar Transnistria. Unul dintre aceşti „D” – decomunizarea – înseamnă, în egala măsură, şi desovietizarea mentalităţilor, şi decriminalizarea economiei, iar decriminalizare înseamnă demafiotizare. Niciun „formator de opinie” de la televiziuni nu l-a luat pe premier la bani mărunţi, lăsând să se înţeleagă că ei sunt de acord cu faptul că mafiotizarea şi comunizarea sunt realităţi diferite şi că, spre deosebire de mafiotizare, comunizarea nu e o treabă chiar atât de urâtă…
O altă inepţie din discursul premierului este următoarea: „Trebuie să recunoaştem, afirmă el, că noi nu luptăm cu comuniştii acum, ei s-au izolat şi aşteaptă (trebuia să mai adauge cuminţi) momentul oportun să revină la guvernare. (Sigur că s-au… izolat – nu organizează mitinguri, nu urlă în faţa Parlamentului „Jos Alianţa!”, nu organizează la NIT „băi de sânge”, nu boicotează şedinţele Parlamentului…). Nu putem să mai continuăm să dăm vina doar pe ei, curând o să facem doi ani de guvernare, iar acest argument îşi pierde din consistenţă. Eu sunt perfect conştient că cetăţenii nu ne vor judeca după cât de eroi am fost în lupta cu comuniştii, ci după câte lucruri bune am făcut pentru ţară”. (Această ultimă frază va intra în antologia demagogiei politice moldoveneşti!) Concluziile care se impun nu sunt deloc vesele. Părerea mea e că prin acest „mesaj adresat naţiunii” Vlad Filat s-a dat bătut – politicianul nr. 1 a recunoscut că nu poate face faţă guvernării fără Voronin. Prin aceasta el i-a aplicat Moldovei o lovitură de imagine zdrobitoare, adevăratul mesaj transmis, fără voia lui, fiind altul, şi anume: RM e o ţară care nu poate fi guvernată fără comunişti. Prin îndemnul său de a-i readuce pe comunişti la putere, Filat a pus pecetea ruşinii pe întreaga clasă politică moldoveană, dar şi pe toţi moldovenii în general – moldovenii sunt un popor care nu se poate desparţi de comunişti şi comunism. Acesta este, din punctul meu de vedere, adevăratul mesaj care a fost transmis de Filat opiniei publice interne şi internaţionale.
Filat schimbă vectorul politic şi geopolitic al R. Moldova
Cum era şi de aşteptat, mesajul lui Filat a fost repede „prins” de comuniştii declaraţi, dar şi de oportuniştii care stăteau în hibernare – aceştia s-au trezit şi au prins a-l lăuda pe Filat! Nimic mai distrugător şi mai dezonorant pentru Filat decât laudele venite de la acei care ieri îl numeau „contrabandistul nr. 1 al ţării, fricos şi laş”. Anticomunişti cu bărbile ninse, dar şi juni cu şorţuleţe de ştefănei ai patriei şi cu puf în loc de mustaţă, au dat glas oportunismului lor refulat cu atâta greu până acum şi au prins a-l încuraja pe Filat să nu mai resusciteze cadavrul Alianţei şi să se ocupe de alegerea preşedintelui… de unul singur, fără cei doi lideri ai AIE. Aceştia consideră că UE i-a dat mână liberă lui Filat, aprobând o eventuală colaborare cu comuniştii. Nu ştiu de unde au luat ei că „UE i-a dat mână liberă lui Filat”, dar, chiar dacă ar fi aşa, de ce credem că UE exprimă voinţa divină? Să ne amintim că UE i-a mai dat o dată mână liberă lui Filat în 2005 când, împreună cu Roşca, Diacov, Serebrian ş.a., l-au adus la putere încă pe patru ani pe Voronin. Atunci voturile electoratului anticomunist au fost folosite pentru menţinerea la putere a comuniştilor. Acum Filat doreşte să repete experimentul. Înţelege oare Filat că, invitând la „colaborare” cu Voronin, el, de facto, schimbă vectorul politic şi geopolitic al RM? Eu unul nu sunt de acord şi protestez vehement împotriva faptului ca votul meu şi al familiei mele să fie folosit de Filat pentru a „salva ţara de… mafie”, readucându-i pe comunişti la treucă.
Regret foarte sincer că în „tezele lui Flat” nu şi-au găsit reflectare adevăratele probleme ale acestei ţărişoare: dezbinarea Moldovei pe criterii etnice, lingvistice şi religioase, votul etnic, sistemul electoral vicios, invazia informaţională a Rusiei împotriva RM, depopularea, generaţiile de copii rămaşi fără părinţi ş.a.m.d. Toate aceste probleme au fost generate de guvernarea comunistă. Şi să declari acum, cum declară Filat, că „guvernul nu se confruntă în acest moment cu opoziţia politică făcută de comunişti, ci cu opoziţia făcută de partidele din interiorul AIE, e dovadă nu doar de oportunism politic şi laşitate, ci şi de criminală complicitate cu un partid profund antiuman, antieuropean şi antimoldovenesc. …Înţeleg, e mai greu să răspunzi la întrebările din acest editorial şi e mai uşor – să mă acuzi pe mine că aş fi intrat „în slujba lui Lupu, Ghimpu şi Plahotniuc”. Eu sunt în slujba cititorului normal, fără prejudecăţi, cu darul gândirii critice şi care nu e îngrijorat de dilema lui Filat (cu cine să rămână în continuare la guvernare cu orice preţ). Moldova cea adevărată nu are dileme: această Moldovă vrea să scape de comunism, iar când spunem comunism, spunem şi mafie!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
