Actualitate

Filat: “Salt calitativ la ceea ce ţine de calitatea vinurilor”

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia producătorilor şi exportatorilor de vinuri din Moldova, care reprezintă 80% vinificatorii autohtoni.

În alocuțiunea sa, Prim-ministrul Vlad FILAT a mulțumit organizatorilor pentru acest eveniment important.

”Este o acțiune importantă în cadrul căreia producătorii nu au doar posibilitatea să-și prezinte produsele, iar consumatorii să le guste, dar și să se cunoască mai bine. Pe mine mă bucură un lucru, că dincolo de vernisaje, avem un salt calitativ la ceea ce ţine de calitatea vinurilor, dar și diversificarea piețelor de desfacere”, a declarat Premierul desemnat.

Ulterior, Prim-ministrul a vizitat expoziţia, unde au fost prezentate peste 100 de vinuri albe, roşii şi rosé.

Solicitat de jurnaliști, Vlad FILAT a declarat că este mulțumit de cele văzute.

”Sincer vorbind, toate vinurile pe care le-am degustat sunt bune. Am văzut produse noi, calitative. Vreau să vă spun că avem vinuri deosebite”, a anunțat Premierul.

La final, consumatorii au identificat vinurile preferate, iar producătorii s-au ales cu premii „Vernisajul în Alb”, „Vernisajul în Rosé” şi „Vernisajul în Roşu”.

via Biroul comunicare și relații cu presa 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *