Actualitate

Filip a avut o întrevedere cu Președintele belarus, Alexandr Lukașenko

Părțile au menționat caracterul ascendent al relațiilor dintre state, optând pentru continuarea dialogului la toate nivelurile. În special, Pavel Filip și Alexandr Lukașenko au accentuat importanța continuării cooperării pe platforma Comisiei interguvernamentale moldo-belaruse pentru colaborare comercial-economică. Următoarea ședință a Comisiei urmează să aibă loc în prima jumătate a anului viitor, la Chișinău.

În scopul impulsionării cooperării bilaterale, Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat oportunitatea liberalizării transportului auto de mărfuri și a transportului aerian. Șeful Executivului s-a arătat convins că deschiderea unei curse directe Chișinău-Minsk va dinamiza și mai mult relațiile dintre cele două state.

Printre domeniile unde există o cooperare eficientă și reciproc avantajoasă au fost evidențiate asamblarea în comun a tractoarelor și troleibuzelor. În viitor, urmează să fie asamblate la Chișinău și autobuze. Totodată, oficialii s-au arătat interesați în realizarea proiectelor comune de investiții în sectorul vinicol, agroindustrial, zootehnic și cel farmaceutic. Moldova dorește să preia experiența belarusă în dezvoltarea complexelor animaliere, iar Belarus este interesată de crearea unei întreprinderi mixte pentru îmbutelierea vinului și a coniacului moldovenesc.

Pavel Filip și Alexandr Lukașenko au apreciat oportunitatea organizării forumurilor de afaceri, care oferă agenților economici din cele două țări posibilitatea stabilirii contactelor directe și inițierii proiectelor noi. Oficialii s-au pronunțat pentru consolidarea în continuare a parteneriatului moldo-belarus în beneficiul cetățenilor ambelor state, subliniind că prin dialog constructiv au fost înregistrate rezultate concrete.

La finalul întrevederii, Premierul Pavel Filip l-a invitat pe Președintele Alexandr Lukașenko să efectueze o vizită în Republica Moldova. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *