Actualitate

FLASH /// Consiliul Superior al Procurorilor dezminte declarațiile vicepremierului Andrei Năstase

În cadrul unei declarații, CSP infirmă declarațiile, potrivit cărora Andrei Năstase ar fi „cerut Președintei Consiliului Superior al Procurorilor convocarea unei ședințe”, „deoarece nici un act normativ nu conferă o asemenea competență mandatului deținut de exponenții puterii executive, iar acreditarea în spațiul public a ideii de existență a acestei solicitări generează riscul depășirii limitelor impuse de principiul separării puterilor în stat și poate fi apreciat ca un element de presiune asupra Consiliului Superior al Procurorilor”.

„În spiritul valorilor de independență a justiției este inadmisibil ca Președintele Consiliului Superior al Procurorilor să răspundă cerințelor formulate în afara cadrului legal și vom acționa întotdeauna hotărât pentru a evita orice derapaje de la principiul supremației legii, care este, în ultimă instanță, un bun al cetățeanului”, se spune în răspuns.

Potrivit lor, anterior, Consiliul Superior al Procurorilor a manifestat deschidere deplină cu privire la un dialog interinstituțional corect cu membrii Comisiei juridice numiri și imunități a Parlamentului, inclusiv și în formatul unui grup de lucru constituit ad-hoc, pe dimensiunea dezbaterilor referitoare la proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură.

„Pentru argumentarea punctului de vedere al Consiliului Superior al Procurorilor cu referire la aceste amendamente, a fost întocmit un aviz în adresa forului legislativ și, din această perspectivă, susținerea raționamentelor expuse reprezintă o preocupare instituțională firească, în scopul asigurării îmbunătățirii cadrului normativ. Având în vedere că domnul Andrei Năstase a renunțat la mandatul de deputat în Parlament și, implicit, nu mai deține calitatea de membru al Comisiei de specialitate, au fost epuizate premisele care validau întrunirea în acest format cu membrii CSP”, se spune în declarație CSP.

Consiliul Superior al Procurorilor reiterează poziția sa de respingere a tuturor încercărilor, inclusiv a celor voalate, de atragere a instituției pe palierul politic.

„Reiterăm, cu valoare de apel public către toți demnitarii de stat, organizațiile non-guvernamentale și societatea civilă, Procuratura este independentă de puterile legislativă și executivă, de orice partid politic sau organizaţie social-politică, precum și de oricare alte instituții, organizații sau persoane, iar activitatea corpului de procurori se desfășoară în baza legii. Fără a diminua importanța dreptului la liberă exprimare și având respectul profesional inerent pentru criticile constructive formulate în adresa Procuraturii, exprimăm convingerea că în perioadele amplificării unor tensiuni sociale, doar un discurs public echilibrat, corect și obiectiv este în măsură să fie platforma necesară pentru conjugarea eforturilor în beneficiul cetățenilor. Consiliul Superior al Procurorilor asigură autoritățile publice și întreaga societate că toate adresările înregistrate în corespondența instituției, care se referă la competențele legal atribuite, inclusiv demersul la care se face referință, vor fi examinate conform procedurilor stabilite, cu respectarea deplină a garanțiilor prevăzute de principiul transparenței, astfel încât cetățenii să se informeze în timp util despre deciziile adoptate”, se mai spune în declarație.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *