Se vorbeşte în acest articol despre capitalismul modern, despre criza care l-a scuturat din rădăcini, despre rolul statului în controlarea economiei de piaţă libere. Zice Prodi că, pe timpul când abia îşi începuse studiile sale economice, raportul dintre salariul unui manager şi cel al unui simplu muncitor era de 40 la 1, iar când spuneai lucrul acesta în public lumea sărea în picioare de indignare. Astăzi, raportul s-a schimbat, e de 400 la 1, dar nimeni nu se mai revoltă. Ideea lui Prodi şi, mai în general, a tuturor partidelor de stânga europene, e de a face statul să intervină în economia de piaţă, astfel încât să fie create nişte mecanisme eficiente de redistribuire socială a bogăţiei şi de ţinere sub control a tendinţelor autodistructive ale pieţei. După cum s-a văzut în timpul actualei crize economice globale, intervenţia statului în economie s-a dovedit a fi nu numai o idee subversivă a blestemaţilor de comunişti, ci şi un remediu la care au făcut apel cele mai liberale şi mai capitaliste guverne.
Citindu-l pe Prodi, m-a dus gândul şi la Moldova mea. Se discută oare la noi, în cunoştinţă de cauză, despre aceste posibile căi, de stânga ori de dreapta, ale dezvoltării economice a ţării? Nu am prea observat. Cele mai progresiste publicaţii, posturi de radio şi televiziuni îi transmit cetăţeanului următorul mesaj: capitalismul este, de fapt, identic cu democraţia şi e bun; comunismul a însemnat totalitarism, dictatură, deportări, stagnare economică, deznaţionalizare; comunismul, prin urmare, e rău. Mesajul însă nu este nuanţat; nu i se spune omului că da, este el bun jocul ăsta de-a capitalismul şi democraţia, dar numai dacă sunt vrednici jucătorii, altminteri, se poate transforma cu uşurinţă într-o adevărată porcărie. Şi nimeni nu are grijă să dea o explicaţie plauzibilă simplului fapt că bunăstarea socială în timpul Uniunii Sovietice a crescut cu nişte ritmuri fantastice, iar oamenii ţin foarte bine minte lucrul acesta.
De ce, m-am întrebat, lupta ideologică în RM este atât de generică? Pentru că viaţa determină gândirea, şi nu invers, după cum zicea şi bătrânul Marx. Tu vrei partide de dreapta şi partide de stânga, şi o luptă ideologică crâncenă pentru fiece lege adoptată, pentru fiece hotărâre de guvern, dar adu-ţi aminte că partidele reprezintă clasele ori, ca să mă exprim mai blând şi mai puţin marxist, grupurile sociale. Avem noi în RM clasă muncitoare? Nu, pentru că nu avem industrie. Produsul nostru intern brut e sub nivelul anului 1969! Noi nu avem, de fapt, nici capitalişti. Milionarii şi miliardarii noştri nu-s industriaşi, ci speculanţi ordinari, care s-au îmbogăţit pescuind în apele tulburi ale tranziţiei. Moldova nici criză n-a avut. Cum poţi să intri în criză, dacă îţi lipseşte economia? Tocmai de aceea, liberalii moldoveni nu reprezintă interesele capitaliştilor adevăraţi; sub eticheta de liberal poţi găsi intelectuali emancipaţi şi liberpansişti, tineri frondeuri, profesori care privesc cu un infinit dispreţ la comuniştii inculţi şi neciopliţi, dar şi la orice oportunişti. Liberalii emit un mesaj contradictoriu: pro-european dar şi naţionalist, de maximă libertate economică, dar şi de solidaritate cu „oropsiţii sorţii”. Mesajul comuniştilor, care se află de partea opusă a baricadei, e şi mai confuz. Aşa cum aceştia nu au în spatele lor detaşamentele bine organizate ale clasei muncitoare din fabrici şi uzine, nu s-au putut baza decât pe rămăşiţele sovietice ale acestei clase, pe pensionarii sărăciţi, pe ţărănimea incultă şi conservatoare; de aceea, comuniştii n-au luptat şi nu luptă pentru nişte drepturi sau privilegii sociale. Ei au luptat şi luptă contra: contra limbii române, contra unirii cu România, contra partidelor ce-i împiedică să ajungă la putere. Iar odată ajunşi acolo, au împărţit ţara după bunul lor plac, s-au îmbogăţit, ne-au izolat de România şi de restul Europei.
Aşadar, ideologiile şi partidele care operează (ca să nu zic bântuie) în RM sunt în mare parte „forme fără fond”. Şi există pericolul ca să fie manipulate din umbră de cei care deţin sacul cu bani. Doar treptata dezvoltare economică a ţării şi apariţia unor formaţiuni politice ce ar reprezenta cu putere diferitele segmente ale societăţii ar putea să „umple” aceste forme şi să ne ofere spectacole politice interesante. Pentru a ajunge la aşa-ceva, urmează să alegem răul cel mai mic şi să-i votăm pe liberali. Apoi să muncim cu încrâncenare pentru a planta livezi, a construi drumuri, fabrici şi uzine.
Victor Druţă, Italia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
