Forumul instituțiilor supreme de audit din cadrul Parteneriatului Estic
O delegație a Curții de Conturi a participat la Forumul instituțiilor supreme de audit din cadrul Parteneriatului Estic al UE, care a avut loc în perioada 13-14 decembrie 2017 în orașul Riga, Letonia. Evenimentul a fost organizat de Oficiul de Stat de Audit al Letoniei, în cadrul Proiectului implementat cu suportul Ministerului de Externe al Republicii Letone.
Din delegație au făcut parte Valeriu Muntean, șef al Aparatului, Nina Onofrei, șef Direcție generală planificare, metodologie, cadrul calității și instruire profesională, Vasile Moșoi, șef Direcție generală auditul gestiunii economice corporative, tehnologiilor informaționale și autorităților de reglementare, Sergiu Știrbu, șef interimar Direcție generală auditul autorităților publice locale, precum și Violeta Balan, șef Secție relații externe și comunicare.
Tematica evenimentului a fost consolidarea capacităților instituțiilor supreme de audit (ISA) din Georgia, Moldova și Ucraina în aplicarea mai eficientă a standardelor internaționale de audit (ISSAI). ISA din Serbia a participat la eveniment în calitate de partener al Oficiului de Stat de Audit al Letoniei.
Prima zi a evenimentului a demarat cu discuții despre importanța planificării strategice și a rezultatelor privind calitatea activității ISA în schimbarea vieții cetățenilor. Elita Krumina, Auditorul General al OSA din Letonia a salutat participanții la eveniment, accentuând importanța aplicării standardelor ISSAI 12, 20 și 40 în activitatea unei ISA. Reprezentanții instituțiilor supreme de audit au pus în discuție şi inițiativele strategice ale ISA pentru anii următori.
Evenimentul a continuat cu întrevederea oficială a conducătorilor delegațiilor cu Raimonds Vējonis, președintele Republicii Letonia. Participanții au menționat impactul pozitiv, pe care trebuie să-l aibă activitatea unei instituții supreme de audit asupra calității vieții cetățenilor și beneficiile aduse de ISA pentru societate, prin promovarea eficienței, responsabilității și transparenței utilizării finanțelor publice, pentru a genera schimbări pozitive în viața fiecărui cetățean.
În cea de-a doua zi a evenimentului, participanții au vizitat Ministerului Protecției Sociale, care a fost verificat de către OSA a Letoniei. Comunicarea și conlucrarea cu entitatea verificată la toate etapele misiunii de audit, responsabilizarea entităților pentru a crește nivelul de implementare a recomandărilor de audit au fost unele dintre aspectele abordate în cadrul acestei întrevederi.
Delegațiile au vizitat şi Parlamentul Letoniei.