Externe

Fostul ambasador al SUA la Moscova are interdicție de intrare în Rusia

„Mi s-a spus că sunt pe lista de sancțiuni a Kremlinului din cauza apropierii mele de [președintele SUA, Barack] Obama. O să iau asta drept un compliment!”, a scris McFaul într-o postare pe Facebook. Într-o altă postare, pe Twitter, el a precizat că a aflat prima dată despre interdicție când a solicitat viza pentru a lucra în echipa de tranziție a presupusei viitoare președinte Hillary Clinton. „Nu mai e nevoie!”, a adăugat diplomatul, după ce candidata democrată a pierdut alegerile în fața lui Donald Trump.

McFaul a vizitat pentru prima dată Rusia când era student, în 1983, și a fost ambasador la Moscova din 2012 până în 2014. El crede că a fost pus pe lista de sancțiuni a Rusiei în anul în care și-a încheiat misiunea, ca reacție la sancțiunile SUA și UE împotriva Rusiei, după anexarea peninsulei Crimeea, teritoriu ucrainean. „Sper că interdicția de a călători în Rusia nu e pentru totdeauna. Am trăit și am călătorit în acea țară din 1983”, a adăugat el.

McFaul a reamintit și detalii ale relațiilor diplomatice ruso-americane din perioada războiului rece. După știința sa, ultimul diplomat american căruia i s-a interzis accesul în Rusia a fost George Kennan, ambasador la Moscova în 1952 și unul din artizanii politicii SUA de limitare a expansiunii comunismului.

Sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *