Fostul consilier al lui Traian Băsescu îl critică pe Andrei Năstase și scrie despre eșecul vizitei sale în România

Sub impulsul gazdelor mele de la deschide.md am acceptat să abordez, pas cu pas, şi elementele mari de politică internă, respectiv cele de natură strategică, în măsură să influenţeze orientarea statului, a politicii sale externe, de securitate şi apărare, elemente ce ar putea să altereze drumul european, reformele şi modernizarea Republicii Moldova.

Fireşte că o asemenea întreprindere, dincolo de abordările analitice, nu are cum să nu presupună şi sublinierea greşelilor şi interpretărilor eronate ale diferiţilor actori, că e vorba despre Vlad Plahotniuc, marele vinovat de serviciu şi cel mai urât om în Republica Moldova, totuşi un principiu de putere care nu poate fi negat la Chişinău, că e vorba despre Guvernul Filip, că este vorba despre partidele opoziţiei din stradă sau a societăţii civile. O asemenea postură, deloc delicată, mai ales într-o societate în zorii evoluţiei sale democratice europene şi în curs de adoptare de deprinderi şi manifestări politice mai sofisticate, nu putea să treacă fără ca celebra întrebare „Da’ tu cu cine eşti?” să nu planeze constant pe fiecare analiză. Şi, fireşte, cum sancţiona egal greselile actorilor, să nu mă aşeze, de două ori pe săptămână, când apare editorialul, pe diferite orbite.

Am evitat însă întotdeauna abordarea partinică. Am criticat oameni şi acţiuni, nicidecum partide, şi nu am fost interesat de opţiunile politice. Am prieteni în diferite partide şi doresc să-mi menţin prietenii şi cunoştiinţele deopotrivă. Şi de la un editorial care i-a plăcut lui Andrian Candu, pus pe contul său şi şters apoi repede, repejor (te-am văzut, am remarcat, am luat act, domnule Preşedinte!) la înjurăturile pe sub uşă ale altor lideri ai dreptei din stradă, am asumat postura de critic imparţial, deoarece cred că acest lucru e necesar. Mai mult, am şi legitimitatea acţiunilor şi strategiilor constructive expuse şi a pledoariei pentru candidatul unic al dreptei cu şanse de câştig la Preşedinţia Republicii Moldova. Mecanismul şi criteriile m-au interesat mai mult decât persoana care va fi aleasă, pentru că, în continuare, consider că politica în Republica Moldova o fac cetăţenii, partidele şi politicienii de la Chişinău.

Iată că astăzi, în premieră, îmi permit să iau în discuţie un singur personaj politic, preşedintele Partidului DA, Andrei Năstase. Şi poate nu l-aş fi singularizat nici acum, dacă nu aş fi crezut că, măcar în cel de-al doisprezecelea ceas, acţiunea sa vindicativă nu ar trebui dublată de responsabilitate tocmai pentru că şi astăzi consider că e necesar să existe şi să funcţioneze în lumea politică de la Chişinău (spre deosebire de „prietenul său” Vlad Plahotniuc). Ceea ce însă e dificil de acceptat este orbecăiala confuză, lipsa aparentă de orizont şi de ţintă a lui Andrei Năstase, dar şi rolul nefast, pe care această confuzie îl poate avea în tentativa dreptei de a promova un candidat care să fie ales preşedinte.

Andrei Năstase se află, concomitent, în două posturi, care-l pun în dificultate majoră. Imaginaţi-vă cum au ieşit europarlamentarii de la întâlnirea cu opoziţia, acasă la Pirkka Tapiola, acum vreo 2-3 săptămâni, după mesajele şi acţiunile transmise de Andrei Năstase. Despre vizita sa la Bucureşti, de săptămâna trecută, vă las doar să ghiciţi rezultatele în urma absenţei complete de mesaje comune, declaraţii la sfârşitul întâlnirilor sau măcar relatare a acestor întâlniri de către preopinent, la revenirea la Chişinău. Mesajele sunt din ce în ce mai haotice, fundamental contradictorii şi complet neindicate în relaţiile internaţionale. De aceea o stabilizare şi clarificare proprie, mai întâi, apoi în partid, ar fi necesare înaintea oricărei acţiuni viitoare. Altfel, Andrei Năstase trebuie să plece acasă cu speranţa celor ce l-au urmat în stradă năruită.

Într-adevăr principalele probleme sunt ridicate de două acţiuni fundamental divergente şi greu digerabile: mai întâi, negocierea alături de dreapta opoziţiei pro-europene, dar cu blocarea deschdierii spre societatea civilă, a doua, întâlnirile cu Igor Dodon şi Renato Usatâi şi discursul privind candidatul unic anti-oligarh. Dacă mai adăugăm la aceste elemente persistenţa în greşeala anticipatelor, pe care Năstase le proclamă în continuare împreună cu prezidenţialele – deşi subiectul e mort şi îngropat, guvernul este solid şi susţinut internaţional şi chiar livrează, face reforme – Andrei Năstase nu face decât să uimească şi să şocheze prin inconsecvenţă şi lipsă de consistenţă a proiectului său în primul rând pe partenerii săi pro-europeni, apoi pe partenerii eterni.

Dacă mai adăugăm şi declaraţiile sale ambigue care nu asumă reformele, modernizarea şi drumul european, ci doar lupta oarbă cu „oligarhul rău” – subiect ce îşi epuizează tracţiunea electorală – avem imaginea completă a perspectivei de a pierde un jucător politic mai repede decât vine prima sa confruntare electorală. Iar alternativa nu e deloc încurajatoare, pentru că se traduce simplu în dorinţa de a candida cu orice preţ, de a intra în alegeri indiferent de compromisul făcut şi de cine-l susţine, un fapt care nu poate sublinia decât lipsa de pregătire, de experienţă politică şi de tact. Suntem în ceasul al 12-lea, revino-ţi, Andrei, că rişti să te fi născut talentat, dar să mori, politic, ca simplă speranţă.

Sursa: deschide.md
Autor: Iulian Chifu