Social

FOTO. Incendiu puternic într-un bloc de locuit din Chișinău. Salvatorii au evacuat de la etajele superioare 18 persoane inclusiv 3 minori

O femeie în vârstă de 58 de ani a fost transportată de urgență la Spitalul „Sfânta Treime”, în urma unui incendiu produs în seara zilei de marți, 10 octombrie, pe strada Independenței din sectorul Botanica al Capitalei. Alte 19 persoane, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost evacuate, relatează Ziarul de Gardă.

Apelul la Serviciul Unic de Urgență 112 a fost recepționat la ora 20:22. Imediat, la fața locului au fost trimise patru echipaje de salvatori și pompieri. „Pompierii au venit în 10-15 minute”, mărturisesc locatarii.

„Pe la 20:00 am auzit niște țipete și am simțit un miros de fum. Am ieșit în coridor, era plin de fum negru, cineva striga, am încercat să fac câțiva pași, dar am înțeles că o să-mi pierd respirația, atunci am luat actele în geantă și am sărit pe un acoperiș la etajul trei.

La o vecină de la mine de pe etaj, patru, s-au aprins două butelii mici de gaz, ea a primit arsuri și a fost dusă la spital, dar asta deja mi-au spus vecinii, eu eram atunci pe acoperiș.

Restul oamenilor au ieșit, pompierii au stins focul și peste o oră jumate ne-au permis să intrăm. O parte din cablurile electrice au ars”, povestește un vecin.

Sursă foto: ZdG

Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a declarat că focul ar fi cuprins suprafața unui apartament de 12 metri pătrați, cu o odaie, de la etajul al patrulea. Când au ajuns, pompierii au stabilit că apartamentul este totalmente cuprins de incendiu. În procesul de intervenție, pompierii au evacuat din apartamentul cuprins de flăcări două butelii de gaz propan butan, evitând producere unei explozii.

Salvatorii au evacuat de la etajele superioare 18 persoane inclusiv 3 minori, care riscau să inhaleze fumul toxic.

Incendiul a fost complet lichidat la ora 21:22. Circumstanțele și cauza arderii urmează a fi stabilite.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *