FOTO. Un bărbat a încercat să facă săpături arheologice ilegale pe malul Prutului. Ce pedeapsă riscă tânărul
Un bărbat, echipat cu detector de metale și cu unelte destinate săpăturilor arheologice, a fost depistat în zona de frontieră. Acesta riscă să fie cercetat penal, fiindcă nu deținea autorizație pentru activitatea dată în zone restricționate.
În data de 19 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Lipcani aflați în misiune de serviciu au observat bărbatul ce se pregătea să efectueze lucrări în siturile arheologice de pe malul râului Prut. O perioadă, persoana a fost monitorizată, fiind văzut asupra sa un detector de metale, transmite Echipa.md.
Ulterior, la fața locului, din declarațiile cetățeanului a fost stabilit că este locuitor al satului Pererîta, raionul nul Briceni, în vârstă de 34 de ani. Tânărul nu a putut prezenta acte care confirmă legalitatea acțiunilor și aflarea acestuia în zona de frontieră. Totodată, a comunicat că nu știa despre necesitatea unei autorizații din partea autorităților naționale.
Prin urmare, uneltele au fost ridicate de către polițiștii de frontieră și depozitate în camera corpurilor delicte, până la elucidarea circumstanțelor, iar cetățeanul a fost amendat contravențional pentru încălcarea regulilor de regim în zona de frontieră.
Cercetările pe caz continuă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!