Externe

Franța intră într-o nouă săptămână agitată din punct de vedere social

De aproape trei luni, reforma Codului muncii — în dezbatere la parlament — divizează majoritatea socialistă aflată la putere și opozanții săi încearcă să exercite presiuni paralizând activități în țară.

Executivul — foarte nepopular cu mai puțin de un an înainte de alegerile prezidențiale — a refuzat până în prezent orice compromis, contribuind la înăsprirea protestelor conduse de primul sindicat al țării, CGT, apropiat din punct de vedere istoric de Partidul comunist.

După o săptămână marcată de blocarea siturilor petroliere în Franța, situația s-a ameliorat ușor în aprovizionarea cu carburanți, dar perturbările au continuat duminică, numeroase benzinării fiind în continuare în dificultate.

Șase dintre cele opt rafinării franceze sunt în continuare oprite sau funcționează la capacitate redusă. Greva a fost reconfirmată la terminalele petroliere din Marseille (sud) și Le Havre (nord-vest), care alimentează cele două aeroporturi pariziene Orly și Roissy cu kerosen. Guvernul a impus totuși un serviciu minim, permițând o reluare parțială a expedierii de hidrocarburi.

‘Carburanții vor exista în benzinării’ luni, a promis duminică purtătorul de cuvânt al guvernului, Stephane Le Foll.

Dacă Francois Hollande și premierul Manuel Valls înțeleg să meargă până la capăt cu proiectul de lege, unii deputați socialiști estimează că o modificare a unui articol, punctul nevralgic al revoltei, ar putea constitui o ieșire din criză.

Opozanții contestă acest articol care ar permite întreprinderilor să negocieze direct cu proprii salariați condițiile de muncă, în locul negocierilor generale pe sectorul de activitate. Ei estimează că această dispoziție favorizează incertitudinea.

Pentru prima oară în ultimele două luni, primul ministru a apelat la președintele CGT, Philippe Martinez, care a văzut în aceasta un ‘semn bun’. Duminică seara, el a cerut retragerea articolului incriminat.

Potrivit unui sondaj pentru Le Journal du Dimanche, 46 % dintre francezi doresc ca guvernul să-și retragă proiectul, în timp ce 40 % doresc ca el să fie modificat, în timp ce doar 13 % sunt de părere că trebuie menținută situația existentă.

Opozanții textului, care denunță o reformă prea liberală, nu se descurajează. Opt sindicate au lansat un apel la ‘continuarea și amplificarea mobilizărilor’ odată cu apropierea zilei de acțiune pe plan național 14 iunie, dată aleasă astfel încât să coincidă cu începerea dezbaterii textului în Senat.

Mobilizarea sindicaliștilor se va concentra pe societățile de transporturi.

În sectorul căilor ferate, unde negocierile interne asupra timpului de lucru al feroviarilor intră în etapa finală, cele patru sindicate reprezentative au depus preavize de grevă reînnoibile de marți seara.

Sindicatele speră să obțină negocieri care urmează să continue până în 6 iunie, cu câteva zile înainte de lovitura de începere a Campionatului european de fotbal, 10 iunie, în care Societatea Națională a Căilor de Fier (SNCF) este transportatorul oficial.

În regiunea pariziană, dificultăți sunt prevăzute începând de joi în metrou și în transporturile locale din cauza apelului la grevă ‘pe termen nelimitat’ lansat de CGT. Acest sindicat cere redeschiderea negocierilor salariale anuale și retragerea reformei.

La rândul său, SUD — a treia forță sindicală — își cheamă membrii la o grevă nelimitată în această săptămână contând pe lansarea Campionatului european de fotbal care va atrage în Franța mii de suporteri.

‘Nu vor fi greve la trenuri și la metrou’ în timpul Euro, a asigurat totuși duminică liderul Partidului socialist Jean-Christophe Cambadelis, susținând că ‘nu crede nici o secundă că ei vor lua ostatică Franța’.

În sectorul aerian, sindicatele din Aviația civilă au lansat un apel la grevă de vineri până duminică, de această dată doar pentru revendicări intene.

În fine, în porturi, CGT a cerut membrilor săi să-și sisteze lucrul joi.

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *