Mă întreb dacă destinatarii mesajului cordial al lui Plahotniuc știu că i-a felicitat prietenul lor de la Chișinău. Și ce atitudine au ei față de acest mesaj de felicitare? Sunt mulțumiți? Le pare bine că le este asociată imaginea cu cea a „coordonatorului-șef” al coaliției de guvernare din Republica Moldova?
În România, PSD este partidul continuator al comuniștilor care au condus țara înainte de 22 decembrie 1989 în urma invaziei sovietice, iar președintele de onoare al acestui partid, Ion Iliescu, condamna în termeni foarte violenți atât regimul lui Ceaușescu, acuzându-l că ar fi „întinat idealurile sacre ale comunismului”, dar și pe manifestanții pentru democratizare din rândurile intelectualității și societății civile, numindu-i „golani”. Instanțele de judecată se vor pronunța într-o zi, fără îndoială, asupra rolului lui Iliescu în reprimarea violentă a manifestațiilor din Piața Universității prin aducerea minerilor la București, pe 13-15 iunie 1990. Luptele de stradă și celelalte violențe soldate cu morți și răniți au afectat grav imaginea țării și au contribuit la izolarea ei internațională timp de ani buni. Pentru faptul că i-au salvat controlul asupra puterii, Iliescu le-a mulțumit public minerilor la o zi după ce aceștia înecaseră în sânge străzile centrale ale Bucureștiului. Folosindu-se de poziția dominantă pe care o obținuse după revoluția din decembrie 1989, Iliescu a girat transformarea Frontului Salvării Naționale, în care decidenții erau în cea mai mare parte oameni din eșalonul doi al vechiului regim, într-un partid politic. Acest partid se numește acum PSD, a guvernat în România între 1990-1996, 2000-2004 și 2012-2015, și ocupă întâietatea nedisputată la numărul de scandaluri de mare corupție care au ajuns cunoscute. Datorită PSD a intrat în vocabularul politic românesc expresia „baron local”, adică un personaj cu autoritate aproape divină, inamovibil, care controlează un județ întreg într-un stil aproape feudal. Astfel, românii au scăpat de un dictator odios și au dat în scurt timp de câteva zeci de dictatori mai mici, dar nu mai puțin ticăloși, care făceau abstracție de lege și parazitau instituțiile publice și bugetul public pentru a-și îmbogăți familiile și clientelele. În cele din urmă, la presiuni din Occident în procesul de negociere a aderării României la Uniunea Europeană, guvernarea PSD a lui Adrian Năstase a demarat lupta împotriva corupției creând o instituție numită Parchetul Național Anticorupție (PNA), care a început să ancheteze de zor funcționari mărunți, lăsându-i în pace pe „rechinii mari”. Și pe Năstase personal – pe „El însuși”, după cum era numit în culoarele puterii cel a cărui putere părea de neclintit în acei ani.
Abia schimbarea de putere din 2004, trecerea PSD în opoziție, a făcut posibilă începerea luptei reale împotriva marii corupții, și a mai durat mulți ani până când aceasta a început să schimbe în bine situația. PNA s-a transformat în Departamentul Național Anticorupție și a fost fortificat de fosta ministră a justiției Monica Macovei, care a recunoscut că fără sprijinul fostului Traian Băsescu nu și-ar fi putut atinge obiectivele.
În cazul în care PSD ar fi rămas în permanenţă la putere şi nu ar fi existat condiţii din exteriorul ţării pentru a obţine aderarea la UE, România ar fi fost astăzi la fel de afectată şi dominată de corupţie cum era în anii ’90. Baronii locali, dar şi „eminenţele” de la centru nu ar fi ştiut de frica legii şi nu ar fi avut nicio jenă în a-şi folosi grupurile infracţionale organizate pentru a jefui cetăţenii în fiecare zi, în fiecare secundă – prin scheme de afaceri cu statul şi protecţie politică. Justiţia ar fi rămas o anexă a politicienilor. De care, e adevărat, n-au profitat doar cei de la PSD, ci şi membrii altor partide, cu funcţii. Însă pesediştii români au dus căpuşarea statului, ignorarea legii şi bătaia de joc faţă de cetăţeni la nivel de artă, fiind imposibil de egalat de puşcăriabilii altor partide.
Vă sună cunoscut până aici?
Republica Moldova de astăzi seamănă cu România anilor 2000-2004. PNA mima lupta împotriva corupţiei atunci, CNA o face acum. Justiţia era în mare parte inexistentă, iar atunci când acţiona era selectivă. La fel se întâmplă acum la Chişinău. Diferenţa e că acum Republica Moldova nu este în situaţia din 2003-2004 a României: nu negociază un tratat de aderare la UE. De aceea, şi presiunile occidentale asupra guvernului de la Chişinău sunt mult mai mici. Din păcate.
Nu-i de mirare şi nu e deloc o întâmplare că Plahotniuc şi banda lui pe care o numeşte „Partidul Democrat din Moldova” sunt „tovarăşi şi prietini” cu un asemenea partid românesc acoperit de glorie în domeniul înşelării aşteptărilor cetăţenilor. Nu-mi este foarte clar cine de la cine învaţă „şcoala vieţii care-o ştie toţi băieţii” (cum să fure mai eficient şi sigur): PDM de la PSD sau invers. De ce invers? Pentru că nu mă îndoiesc că în mediul din România, în care legea a început să fie aplicată şi nu mai merge să furi ca înainte, pesediştii privesc peste Prut, spre Chişinău cu nostalgie şi regrete. Această cloacă infectă şi plină de conformism, în care chiar şi lupta împotriva sistemului are accente de comedie de prost gust, le aminteşte tovarăşilor de la Bucureşti de zilele senine de cândva, când un simplu telefon la procurorul general era suficient pentru a-ţi asigura încă jumătate de an sau un an de furt din banul public. Dacă studiem chiar şi comportamentul unui lider „tânăr” al PSD, Victor Ponta, mai ales aflându-se în funcţia de prim-ministru, ajungem la concluzia că nu le-ar displăcea să guste şi ei din viaţa de cândva a unor mai vechi „colegi”.
De aceea, victoria PSD la alegerile locale de duminică, 5 iunie, nu mă bucură. Ea creşte şansele unei victorii detaşate a aceluiaşi partid la alegerile parlamentare de la toamnă, ceea ce poate crea condiţii pentru anularea progreselor făcute în justiţie, resubordonarea procurorilor şi judecătorilor ordinelor venite de la politicieni şi prin adoptarea de legi care le vor permite politicienilor să evite răspunderea pentru infracţiunile lor. România s-ar întoarce atunci într-o zonă a haosului instituţionalizat, a domniei influenţei, nu a legii, şi i-ar scădea enorm atât forţa de atracţie cât şi capacitatea de intervenţie în exterior.
Fapt pe care partidul antiromânesc care se numeşte PDM nu poate decât să-l salute. Poate că de aceea e atât de bun prieten cu PSD.
