DIeșit, parcă, dintr-o prelungă letargie, partidul comuniștilor a fost adus recent într-o stare de continuă fierbere, după o perioadă de mocneală și, tind să cred, pregătiri, în care publicul a fost ferit de știri senzaționale. Totul a început atunci când omul pe care cam toată lumea-l consideră maestrul intrigilor și înscenărilor și-a anunțat demisia din parlament. Sau, mai bine zis, atunci când președintele parlamentului, democratul Igor Corman, i-a anunțat demisia. Abia după două săptămâni, în care comunistul și-a pus la punct ultimele detalii din decor, acesta a organizat o conferință de presă în afara sediului PCRM, în care și-a comunicat ideile care urmau să stea la baza spectacolului.
Acesta l-a acuzat pe Plahotniuc de tentativa de preluare a PCRM, cu tot cu Voronin și echipa lui formată din Reșetnicov, Postoico, Zagorodnîi, Reidman, Ivanov etc., erijându-se în cel mai fidel urmaș al lui Lenin. Au urmat ieșirile directe și „pe surse” ale susținătorilor lui Tkaciuk, respectiv Petkov (șeful portalului Omega), Petrenco, Muntean, Șupac, Mușuc, Starîș, care au și votat împotriva excluderii lui Tkaciuk și a lui Muntean din comitetul central al partidului. Telenovela a continuat prin ralierea unor personaje la fel de dubioase precum cele amintite mai sus, la una dintre cele două „tabere”. I-am văzut pe Usatâi, Țârdea, Popa, Tulbure și mulți alți susținători ai Kremlinului, luându-i apărarea lui Tkaciuk, pe de o parte. De cealaltă parte, doar câțiva comentatori, cunoscuți drept fideli ai Coaliției de guvernare, au încercat să ni-l livreze pe Voronin într-o lumină mai umană, mai flexibilă, de patriot care ar fi gata să-și sacrifice interesul partidului de a adera la Uniunea Vamală, de dragul interesului poporului de a adera la Uniunea Europeană. Cea mai importantă expunere, însă, care complică și mai mult lucrurile, este cea a lui Plahotniuc, cel care l-a criticat pe Tkaciuk, fără a-l lăuda, încă, pe Voronin. Este de remarcat că singurul lider al Coaliției care s-a exprimat împotriva extremiștilor de la Antifa, din regiunea Găgăuzia, sau din Bălți, a fost Filat, care se poziționează cu un discurs ceva mai radical în favoarea statului de drept. Nu cred în acest moment că vreun lider al democraților ar putea adopta un discurs similar. Din păcate. Totuși, instituțiile statului sunt obligate să ia măsuri indiferent de politicianismele liderilor Coaliției.
Ce înțelegem de aici? În primul rând, faptul că indivizii cunoscuți drept antimoldoveni/români vehemenți, iau acum partea răzvrătiților, după ce ani de-a rândul au roit în jurul lui Voronin, funcționând ca sateliți ai PCRM și promovând aceleași mesaje. E drept că mesajele astea tot pe seama lui Tkaciuk erau puse, lui Voronin revenindu-i partea de decizie și cea de transmitere a mesajelor. Sau cel puțin așa a fost obișnuit publicul să creadă. Această poziționare de partea tinerilor comuniști, care nici măcar nu s-au delimitat de partid (Tkaciuk a vorbit în conferința sa de presă tot despre victoria PCRM), mă face să cred că asistăm la un scenariu, conform căruia se separă apele în precampanie. Adică, grosul partidului rămâne acolo unde era, menținându-și structurile și nucleele dure (n-am văzut nicio filială să-și anunțe trecerea de partea revoltaților). Să mai avem în vedere și faptul că revoltații nici măcar n-au fost excluși din formațiune de către Voronin, ci doar „retrogradați” în conformitate cu propriile solicitări (după spusele bătrânului general). Putem afirma, așadar, că aduce mai curând a înțelegere, decât a neînțelegere, toată harababura mediatică la care suntem martori.
Ne pomenim, așadar, cu două fețe ale aceleiași monede ruginite. Prima este cea a unui PCRM flexibil, patriotic și european, care s-ar putea alia cu oricine, mai puțin cu liberalii. Iar a doua este cea a agitaților șovini care se vor ocupa de organizarea acțiunilor murdare de propagandă publică. Schema este foarte periculoasă, dacă va continua pornind de la aceste premise. Pentru că s-ar putea să ne pomenim din toamnă cu o alianță stângistă antinațională, compusă atât din cele două fețe ale partidului comunist, cât și din sateliții mai moderați ai Kremlinului reprezentați de Dodon (care încă nu s-a expus pe marginea evenimentelor din PCRM).
Cealaltă grupare de extremiști ai Kremlinului (proaspeții aliați Marchel, Formuzal și Garbuz), plus Usatâi sau alți indivizi de același tip, s-ar putea să se rezume doar la promovarea unor mesaje similare cu mai „parlamentabilii” comuniști și socialiști. Dar nici nu contează ce formă are răul, atâta timp cât acesta provine din aceeași sursă. Iar răul ne-ar putea pune față în față cu o nouă guvernare, după războaie mediatice, lupte de „gherilă” și multă-multă minciună.
