Şi nu suntem liberi la nivelul de comunitate – colectiv de muncă, comunitate locală, popor, căci ne lăsăm conduşi, de fapt, manipulaţi, iată deja de douăzeci de ani, de „razni feluri” de indivizi. O demonstrează interviurile cu ex-prim-miniştrii, printre care doar cel cu cel mai mic stagiu în această funcţie – I. Sturza – a demonstrat că are şi soluţii pentru mai binele acestei nenorocite populaţii, definite de Constituţie drept popor, dar nu în baza a ceea ce suntem cu adevărat, ci în dependenţă de stat: Poporul Republicii Moldova.
Mă întreb însă ce am fost noi înainte de 27 august 1991, că pe atunci nu exista R. Moldova: poporul RSS Moldoveneşti? Sau popor sovietic? Fireşte, n-am fost cu adevărat nici una, nici alta, ci am fost şi atunci ceea ce suntem şi azi: o parte a naţiunii române, care, deocamdată, nu poate pretinde decât la numele de populaţie, adică de masă de oameni care trăieşte într-un anumit teritoriu.
În aceste condiţii e cam dificil să defineşti fundamentele educaţiei – sistemul de valori în baza cărora aleşii noştri ar trebui să legifereze educaţia. Ei însă nici nu s-au prea grăbit cu legiferarea, adică să examineze, să aprobe şi să implementeze juridic şi normativ astfel de valori – pentru că n-a avut cine-i convinge. Aşa că, deşi au trecut douăzeci de ani, deşi comunitatea pedagogică şi-a formulat clar acest sistem de valori încă înainte de declararea independenţei politice – pentru a redeveni în propria noastră fiinţă naţională, socială, europeană, deşi parlamentarii şi ministerialii le-au aprobat în formula textelor Concepţia dezvoltării învăţământului în R. Moldova şi Curriculum de bază, acestea nu sunt citate nici măcar de autorii tezelor de doctor în pedagogie, fapt care nu-l observă (nu vor să-l observe?) niciunul din cele cinci consilii ştiinţifice de susţinere a doctoratelor în pedagogie. Ce să mai vorbim de şcoli, colegii şi universităţi?! Întrebaţi de mine, majoritatea profesorilor şcolari şi a masteranzilor cărora le-am predat cursuri nici n-au auzit de aceste documente, a căror valoare , deşi nu este pusă la îndoială oficial şi ştiinţific, este contrazisă în esenţă şi în detaliu de aşa-zisele curricula modernizate şi de „noile” standarde educaţionale. În schimb, mulţi au demonstrat uşor cum arată un proiect didactic fără obiective, dar cu „subcompetenţe”. Căci „aşa am învăţat la cursuri”.
Unul din puţinii mei prieteni mi-a prezis pierderea locului de muncă încă acum jumătate de an – pentru că atac prea des, zicea el, „subcompetenţele” şi „ai tăi (adică colegii de institut) n-au să ţi-o ierte”.
Mă gândisem deseori şi eu la acest lucru, dar mi-am zis totuşi că, indiferent ce mi s-ar putea întâmpla, nu voi renunţa la critica acestor false fundamente ale pedagogiei moldave atâta timp cât nu vor fi excluse din învăţământ.
Prezicerea prietenului meu s-a împlinit în condiţii morale şi juridice „exemplare”.
Decizia de a elimina din educaţie „subcompetenţele” mai întârzie, iar autorii lor le-au şi băgat ca „inovaţii ştiinţifice” în tezele de masterat şi de doctorat ale discipolilor.
Ca să „fundamenteze fundamente”.
