Gaburici, liantul dintre Filat și Voronin

În patru zile de la propunerea sa la şefia Executivului, Chiril Gaburici s-a întâlnit cu ambasadori acreditaţi la Chişinău, cu societatea civilă. Sindicatele i-au urat succes, iar Voronin, care a refuzat cu obstinaţie să voteze guvernul Leancă, a salutat călduros candidatura lui Gaburici şi şi-a exprimat intenţia de a face, în Parlament, „pasul decisiv”. O iubire transpartinică s-a înfiripat faţă de domnul Gaburici. Pare-se că, atunci când îi este dat cuiva să izbutească, mort-copt tot izbuteşte!

Întrucât domnul Gaburici descinde în fotoliul de premier de la conducerea unei importante companii de telecomunicaţii, nu avem motive să ne îndoim de calităţile sale de bun manager. Dar, aşa cum el însuşi a recunoscut în discuţiile cu reprezentanţii societăţii civile, recent sosit din Azerbaidjan, abia acum se familiarizează cu situaţia din Republica Moldova. În acest context, preferinţa pentru un om necunoscut la şefia guvernului, în locul unui premier bine ancorat în problemele ţării, respectat de toţi liderii europeni, cum este Iurie Leancă, sfidează logica. De parcă nu am fi întârziat nepermis de mult pe drumul spre Uniunea Europeană, împotmoliţi în reformele la care ne-am angajat odinioară cu atâta râvnă, ni s-a mai teleportat şi un prim-ministru străin de problemele care macină societatea, dar surprinzător de apropiat de politicieni de toate culorile de la Chişinău.

Alegătorului care, până mai ieri, n-a auzit de domnul Gaburici – necum să-i mai fi dat şi votul – nu-i rămâne decât neputincioasa indignare că aşa-zisele elitele politice proeuropene de la Chişinău i-au oferit două luni şi jumătate de mascaradă cu deznodământ programat. Cu ţara pe butuci, ei şi-au urmărit cu diabolică tenacitate toate interesele, fără vreo abatere de la scenariul prestabilit. Rămâne indignarea că Vlad Filat, liderul celui mai bine cotat partid „proeuropean” de la Chişinău, îşi asumă cu bună ştiinţă soarta lui Iurie Roşca din 2005. Că mult clamatul parcurs european s-a dovedit o cale mult prea dreaptă şi prea strâmtă pentru politicienii noştri, care, dacă interesul le-o cere, pot merge şi pe contrasens.