În primele două părți ale acestui material, am descris grozăviile comise de puterea sovietică în Basarabia postbelică. În special, am remarcat reacția găgăuzilor și bulgarilor de pe acest teritoriu, care își doreau să revină regimul românesc, pentru a-i salva de teroarea bolșevică. În virtutea existenței multiplelor documente de arhivă, cândva „strict secrete”, prezentăm şi în acest număr câteva cazuri, care credem ar trebui neapărat să ajungă și la urechile găgăuzilor proruși din ziua de astăzi.

În februarie 1945, colonelul sovietic Tolmacenko, șef al secției militare din cadrul comitetului de partid raional Cimișlia, a vrut nişte femei, după ce a răsturnat pe gât mai multe pahare de tărie. De aceea, pe unu de noapte, el a intrat într-o cantină, unde trei servitoare pregăteau la acea oră sala pentru a doua zi. Tovarășul a început să le hărțuiască, dându-și chiloții în jos și cerându-le femeilor să-i satisfacă poftele. Fiind refuzat, colonelul le-a lovit cu picioarele și a scos pistolul, amenințându-le cu moartea. Când servitoarele au strigat după ajutor, în cantină a intrat un bărbat care a reușit să-l calmeze pe ofițer. Totuși, pentru a se răzbuna pe refuzul femeilor, acesta și-a satisfăcut nevoile fiziologice în mijlocul sălii, continuând să înjure și să amenințe.

Nota informativă cu privire la astfel de cazuri din zona de sud a RSS Moldovenești a fost alcătuită de către trimișii speciali ai comitetului central al partidului comunist-bolșevic, fiind adresată șefului secției organizare și instruire, Nicolai Șciolokov. Autorii documentului menționau că împotriva lui Tolmacenko a fost intentat un dosar penal, dar, cu toate acestea, conducerea județului Bender l-a promovat pe acesta într-o funcție mai bună. Atunci secretarul de partid al județului, un oarecare Filipov, a retras dosarul penal din custodia miliției și l-a ascuns în seiful său.

Armata roșie sau moartea?

În primele luni de „eliberare”, lucrătorii comisariatelor militare raionale, toți venetici, au vărsat mult sânge pe pământul nostru. În luna mai, aceștia au intrat în casa țăranului Nicolae Brânză din s. Opaci, Căușeni, născut în anul 1918, pentru a-l trimite la armată. Omul a cerut ceva timp pentru pregătire, însă comisarii i-au răspuns cu focuri de armă, omorându-l pe loc. În aceleași fel, a fost rănit Serghei Bulbuc din s. Ermoclia.

Aceeași notă informa că moartea lui Brânză este al doilea caz de asasinare a recruților în raion, primul fiind înregistrat la 25 decembrie 1944. Trimișii lui Șciolokov subliniau că cei trei responsabili pentru a lua măsuri în asemenea cazuri, și anume: Sviricevski, al doilea secretar al partidului bolșevic din Bender, Proletarski, șeful secției militare județene, și comisarul militar al județului, Starcenco, nici n-au fost informați despre crimele din Opaci și Ermoclia, cercetările fiind efectuate doar de către NKVD. „Evident, asemenea evenimente trezesc tot mai multă nemulțumire în rândul populației, astfel pretutindeni poți întâlni replici de felul: „Cu românii a fost mai bine”, atenționau trimișii speciali.

O tonă de vin pentru leningrădeni

Erau doar trei comsomoliști în satul Giurgiulești, dar toți purtau arme. Într-o zi, șeful lor, numit „secretar al grupului”, un oarecare Frigioi I. N., a intrat în gospodăria țăranului Sbercec S. N., care era amețit și făcea gâlceavă printre ai săi. Secretarul l-a arestat imediat și i-a ordonat să meargă cu mâinile în sus până la „selsoviet” (primărie sovietică). Țăranul a refuzat să se supună și comsomolistul l-a împușcat, omorându-l. Același comsomolist a colectat de la populație o tonă de vin, cică „pentru leningrădenii care au suportat blocada germană”, însă apoi l-a băut cu niște comuniști, iar restul l-a vândut.

Tot în iarna lui 1945, împuternicitul pentru colectări din raionul Taraclia, tovarășul Budilovski, a confiscat abuziv de la sătenii din Tatar-Conciac și Cazaclia 442 de oi, pe motiv că animalele ar fi fost, chipurile, ascunse de țărani în cadrul recensământului. Operațiunea a avut loc ca urmare a indicațiilor conducerii raionului, precizau autorii notei informative. Iar în satul Selemet, secretarul „selsovietului”, Akulov, însoțit de un soldat înarmat din batalionul „de vânătoare”, ambii beți criță, au intrat în gospodăria țăranului Teaca și i-au ordonat soției acestuia să le pregătească o zeamă de pasăre, pe gustul lor. Pentru că n-au fost luați în serios, Akulov l-a amenințat pe Teaca că îl va trimite la munci grele în zonele de la răsărit ale URSS. Când țăranul i-a spus că este scutit de mobilizare, Akulov l-a arestat în beciul primăriei, unde l-a rănit cu un glonț din arma sa, dar nu i-a acordat ajutor. Doar după ce gălăgia s-a răspândit prin sat, la fața locului a venit adjunctul primarului, care l-a eliberat pe suferind. „Nici Akulov n-a fost tras la răspundere. Iar în satele din zona găgăuză și bulgară, poți întâlni la fiecare pas oameni care se roagă să vină românii înapoi”, repetau controlorii lui Șciolokov.

„Orice ar fi, tot mai bine este cu românii”

De fapt, simpatia găgăuzilor și bulgarilor basarabeni pentru regimul românesc s-a manifestat întotdeauna, inclusiv în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – perioadă numită de sovietici drept una „de ocupație germano-românească”. În localitățile din sudul Basarabiei, în care populația românească alcătuia în ansamblu doar o jumătate, găgăuzii și bulgarii, ucrainenii și germanii rămași, formau administrațiile locale. Ei construiau drumuri, școli, băi și alte obiective de menire social-culturală. De asemenea, contribuiau plenar la fortificarea frontului românesc, care ajunsese până la Stalingrad. Doar o parte neînsemnată a acestor oameni rămânea ostilă față de români. Oricum, nici în anii războiului, găgăuzii și bulgarii n-au format grupuri de partizani antiromânești, ci își exprimau opinia liber, fără a avea de suferit din aceasta. Odată cu timpul însă chiar și scepticii au devenit loiali regimului românesc.

Într-un raport al șefului poliției române din județului Tighina, I. Popescu, din mai 1944, cu referire la starea de spirit în plasa Comrat, se spune că o parte din populația acestei regiuni este cuprinsă de neliniște din cauza retragerii Armatei a șasea germană și a refugiaților ucraineni și ruși, care au apărut în zonă. Cei din urmă au comis mai mult jafuri din gospodăriile localnicilor, dar jandarmeria română a depus efort pentru a readuce situația la normal. Totodată, armata română a reușit să oprească înaintarea sovieticilor.

După instaurarea ordinii, se mai arăta în raport, băștinașii s-au simțit protejați în fața veneticilor de la răsărit și au devenit prieteni ai regimului românesc. „Găgăuzii și bulgarii, în majoritatea lor agricultori, astăzi sunt de partea noastră. Lozinca lor principală este „Orice ar fi, tot mai bine este cu românii”, conchideau autorii raportului poliției române din Tighina.

Ciclul de articole, întitulat „Găgăuzii și bulgarii din Basarabia așteptau să fie salvați de români”, a fost scris în baza materialelor originale din fondul nr. 51 al Arhivei organizațiilor social-politice din R. Moldova.