Gând la gând cu deputații ruși
Astfel, încât pe 24 ianuarie, chiar de Ziua Unirii Principatelor, deputații ruși au înaintat această cerere președintelui PD. Șeful Comitetului pentru Afaceri CSI din cadrul Dumei de Stat, Leonid Kalashnikov, a declarat că Plahotniuc folosește conținutul rus de divertisment, care este foarte popular în R. Moldova, însă elimină emisiunile informaționale. Deci, vă rog să recitiți afirmația acestuia cu atenție: nu că minoritatea de limbă rusă n-ar mai avea acces la emisiuni în limba maternă, fiindcă are, problema lor e tocmai oprirea propagandei rusești, cum prevede și legislația în vigoare.
E distractiv și faptul că deputații vor să ia o decizie în privința lui Plahotniuc, fiindcă are cetățenie rusă, cu atât mai mult cu cât Comitetul de investigație a deschis un caz pe numele lui pentru „tentativă de omor“. De ce spun că e distractiv: pentru că e dovada clară a lipsei de democrație din Federația Rusă. În condițiile în care, în 2009, Voronin bloca vama cu România, în condițiile în care TVR a fost scoasă din grila de emisie în 2007 sau, mai recent, în condițiile în care Dodon a ieșit președinte, România a demonstrat verticalitate și spirit democratic, respectând aceste decizii și acte politice, nu s-a apucat să arunce cu amenințări în guvernul de la Chișinău.
Oricum, de data aceasta suntem de acord cu deputații ruși. Să se scoată Perviy Kanal din spațiul de emisie. Nici noi nu am fi spus-o mai bine. Ce nevoie e la un post de televiziune cu acoperire națională de emisiuni în limba rusă? Poate pentru nativii ruși de la noi. Bine, să zicem, dar de ce să insistăm noi, când deputații ruși nu vor?
Și ca să ducem discuția până la capăt, nu cred că întâmplător au apărut recent emisiuni în limba rusă la televiziunile lui Plahotniuc. El se aștepta la așa ceva. Pe de altă parte, să nu uităm că anul acesta avem alegeri, așa că nu doar Plahotniuc, ci toți patronii de posturi TV se vor înghesui cu emisiuni noi. Sigur, doar până după alegeri.
Aș mai aminti că Duma de Stat a invitat ONU, Consiliul Europei și OSCE să verifice încălcarea flagrantă a Declarației și a convențiilor privind drepturile omului, în contextul în care cu doar câteva zile în urmă Consiliul Europei a criticat în plen propaganda în care Federația Rusă investește un miliard de dolari. Bani, nu glumă.
Dar propaganda nu moare. Deputații ruși au spus că se vor asigura că moldovenii vor avea acces la programele rusești, eventual prin satelit. Mă rog, câtă vreme nu o vor face prin rachete, ca în Siria, să vină cu satelitul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!