Genocidul comunist

Primele premoniţii critice

Genocidul comunist la scară internaţională, căci despre aşa ceva e vorba, a fost şi este ocultat de instituţiile internaţionale ce se pretind apărătoare ale drepturilor omului, de guvernele ţărilor democratice, de opinia publică din lume.

În anul 1927, românul Panait Istrati, cunoscut scriitor de limbă română şi franceză, activist comunist în Franţa, face o vizită de un an în Rusia postrevoluţionară. La întoarcere, scrie în româneşte cartea intitulată „Spovedania unui învins” – o tragică relatare a unui fost mare admirator al revoluţiei ruse care, văzând la faţa locului grozăviile comunismului, spune adevărul. Panait Istrati este primul mare critic al comunismului dinăuntrul sistemului, încă insuficient cunoscut de opinia publică din România şi din Europa. A urmat un englez, Artur Köesler, care în anii ’30 scrie o necruţătoare critică împotriva sistemului comunist, intitulată „Le zero et l’infini”. Un alt englez, George Orwell, publică în 1947 celebrul său roman „1984”, în care înfăţişează cum urma să arate o lume imaginară, integral comunizată, în anul 1984.

Genocidul se propagă în lume

Victorioasă în cel de-al Doilea Război Mondial, URSS ocupă ţările Europei de Est şi îşi extinde influenţa comunistă în întreaga lume. Rând pe rând, China, Cuba şi alte ţări din Asia şi Africa devin comuniste sau alia¬te ale URSS. Au urmat încă 30 de ani de „război rece”, pe care l-a câştigat Occidentul, graţie în mare măsură preşedintelui american, Ronald Reagan. Întreaga perioadă a războiului rece a însemnat extinderea genocidului comunist. După moartea lui Stalin, crimele politice s-au diminuat numeric în URSS, dar, în China lui Mao, aşa-zisa „revoluţie culturală” a făcut zeci de milioane de victime. Milioane de oameni au fost privaţi de libertate, mulţi dintre ei pierzându-şi viaţa în detenţie în ţările comunizate din Europa de Est, în Coreea de Nord, Vietnam, Cuba, Laos etc. În Cambodgia, liderul dement al comuniştilor autohtoni a exterminat o treime din populaţia ţării.

„Cronicari” ai genocidului

Aleksandr Soljeniţîn este incontestabil primul mare „cronicar”. Arhipelagul Gulag, Primul cerc, Pavilionul canceroşilor, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici – capodoperele marelui scriitor rus înfierează, fără drept de apel, ororile din URSS. Cărţile sale au avut un excepţional rol, mai ales în Occident, pregătind opinia publică pentru desprinderea de influenţa propagandei comuniste. După căderea zidului Berlinului şi stoparea războiului rece, au apărut şi alte lucrări ce dezvăluie imensul rău pe care l-a făcut comunismul. Astfel, cartea lui Stephane Courtois „Le livrè noir du communisme”, apărută la Paris în 1997, reprezintă o amplă analiză a crimelor comunismului în lume. Autorul arată că în întreaga perioadă de după revoluţia bolşevică în lume au fost ucişi, din motive politice, cel puţin 100 de milioane de oameni, iar mulţi alţii au murit din cauza foamei, proastei îngrijiri medicale sau construcţiei unor lucrări faraonice în ţările guvernate de comunişti.

Definiţia dată de ONU

Iată cum defineşte Adunarea Generală a ONU, din 6 decembrie 1948, conceptul de genocid: „…Genocidul se referă la oricare din actele de mai jos, comis cu intenţia de a distruge în totalitate sau numai în parte un grup naţional, etnic, social sau religios, cum ar fi: a) omorârea membrilor unui grup; b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor unui grup; c) supunerea unui grup la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică sau parţială”. Poate exista vreo îndoială că ceea ce a făcut Stalin cu „culacii” în 1929, cu ofiţerii polonezi la Katyn sau crimele descrise în „Gulagul…” lui Soljeniţîn şi abominabilele orori din China „revoluţiei culturale”, din Vietnam, Laos, Cambodgia şi multe alte ţări foste comuniste se încadrează în conceptul de genocid? A sosit momentul ca instituţiile internaţionale, guvernele democratice, întreaga opinie publică să pună capăt veritabilei conspiraţii a tăcerii care a acţionat în lume timp de aproape un secol şi să condamne ferm şi explicit genocidul comunist în timpurile moderne. Pentru a nu deveni cu toţii complici în faţa istoriei, a conştiinţelor noastre şi a Justiţiei Divine.

Gheorghe Boldur-Lătescu,
„România Liberă”