Actualitate

George Simion cere autorităților din R. Moldova să anuleze decizia prin care a fost declarat indezirabil

Avocatul liderului unionist, Valerian Coval consideră că examinarea dosarului expulzării lui George Simion nu s-a finisat, iar instanța de fond a încălcat în mod abuziv legea nr. 200/16.07.2000 cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova: cauza privind contestarea deciziei de declarare a străinului persoană indezirabiră se examinează în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii.

,,Consider decizia una ilegală, neîntemeiată, abuzivă și întocmită cu abateri grave de la legislația internațională, cât și cea națională, motiv pentru care urmează a fi anulată. Biroul pentru Migrație și Azil a acționat la comandă politică pentru simplul motiv că promovam pe teritorul Republicii Moldova ideea unionistă. Pentru a evita o eventuală condamnare a Republicii Moldova la CEDO, se impune necesitatea anulării Deciziei nr. 591 emisă de Biroul de Migrație și Azil din cadrul MAI”, a declarat George Simion, potrivit unui comunicat emis presei.

Amintim că prima ședința de judecată în dosarul expulzării, planificată pentru data de 28 noiembrie 2018, a fost anulată pentru 8 aprilie 2019 pe motiv de boală a judecătorului Constantin Roșca. Redistribuirea dosarelor de judecată a sediilor instanțelor judecătorești specializate din municipiul Chișinău reprezintă motivul amânării celei de-a doua ședințe de judecată.

George Simion a fost reţinut pe 1 octombrie de angajaţii Biroului pentru Migraţie şi Azil al Republicii Moldova, în timp ce se pregătea sa plece în România. Tot atunci liderul unionist a fost anunţat ca a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pe termen de 5 ani.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *