Joi, în comuna Cerașu din județul Prahova, se va încheia a șasea etapă a Marșului Centenar. În etapa a șaptea, la care încă puteți să vă înscrieți, Flacăra Unirii va trece pe la Cimitirul Eroilor Tabla Butti, Întorsura Buzăului, Vama Buzăului, Covasna și se va încheia pe 9 august la Ojdula. Marșul a început pe 1 iulie la Alba Iulia și se desfășoară pe o distanță de 1300 km, în 11 etape a câte cinci zile, urmând să se încheie la Chișinău, pe 1 septembrie. Până atunci, mesagerii Unirii mai au de parcurs 600 de kilometri. În interviul de mai jos, George Simion, liderul Platformei Unioniste Acțiunea 2012, povestește despre bucuriile și necazurile pe care le-au trăit participanții la Marșul Centenar pe traseul Alba Iulia – Târgoviște, pe care l-au lăsat deja în urmă.

– Dle Simion, Marșul Centenar, la care participați, a ajuns deja la jumătate de drum. Cum se vede această provocare din interior?

– Miercuri, 1 august, am depășit 650 de kilometru parcurși, adică suntem dincolo de jumătatea itinerariului pe care ni l-am propus, între Alba Iulia și Chișinău. Cu o zi înainte, marți, i-am explicat domnului primar Adrian Dumitru, la Blejoi, în județul Prahova, că am fi putut urma calea cea mai scurtă, traversând munții pe drumuri forestiere, însă noi ne-am propus să atingem în marșul nostru o serie de obiective istorice, să conectăm locuri și oameni care rezonează în Basarabia și să răspândim mesajul unionist pe tot traseul. Atmosfera este una caldă și prietenoasă, condițiile pe care reușim să le asigurăm, ca organizatori, sunt bune și fiecare participant este mulțumit de propriul efort.

Doar trei oameni au parcurs deocamdată toată distanța

– Câți oameni au participat la Marș până acum și câți au cedat pe drum? Există cineva care-și propune să reziste până la Chișinău?
– Până la ora actuală au participat, timp de, cel puțin, două zile, circa 150 de persoane. Nu toți reușesc să meargă zi de zi, așa că unii mai pleacă și alții mai vin. Cei mai mulți am fost în număr de 50 de persoane, când ni s-au alăturat 20 de tineri din Botoșani. Veterani, ca să zic așa, sunt zece, dintre care trei s-au remarcat pentru întreaga distanță, acoperită până acum. Este vorba despre Adrian Balica, cel care pe 30 iulie a împlinit 74 de ani, dar și mai tinerii Ștefan Lupu și Cătălin Andrei, în vârstă de 17 și, respectiv, 20 de ani. Nu e lucru ușor să mergi pe jos zeci de kilometri, prin furtuni sau arșiță. Slavă Domnului, de furtuni am tot avut parte în această primă lună. Cred că toți ar trebui să încerce, căci mersul pe jos pentru o cauză nobilă îți dă o altă perspectivă asupra vieții.

– Ce vârstă, ce profesii și din ce localități vin participații la Marș?
– Chiar dacă vizual predomină tinerii, avem participanți de toate vârstele. Cel mai tânăr este David. Are șase ani și este fiul unei românce, stabilită în Strasbourg, Franța, care participă la marș împreună cu sora lui, adolescentă. Am avut și alți copii de 8-12 ani, care au participat alături de părinți, deoarece Marșul este potrivit și chiar distractiv pentru familii. Suntem o Țară întreagă în miniatură și venim din toate provinciile istorice. Pe traseul care a început din inima Ardealului, a continuat prin Oltenia, iar acum străbate Muntenia, cei mai mulți participanți provin din România, însă o pondere importantă o au și cei din R. Moldova, începând cu persoana care gestionează acest marș, Nicolae Capcelea, student basarabean la Cluj-Napoca. Avem și participanți veniți special din R. Moldova pentru Marșul Centenar, alții au venit din București, cu mare satisfacție. Am remarcat și prezența participanților din diaspora. La fiecare etapă, am avut participanți din județul prin care treceam, în special în Argeș, unde mișcarea „Basarabia e România” are susținători foarte activi și dedicați. Întrucât este vară, mulți elevi și studenți ni s-au alăturat, fiind în vacanță. Cei care lucrează și-au luat concediu pentru a fi alături de noi câte o săptămână sau au venit doar la sfârșit de săptămână.

Câte patru kilometri pe oră

– Câți kilometri parcurgeți pe zi și unde înnoptați?
– Am parcurs într-o zi chiar și 35 de kilometri, dar media zilnică este undeva la 25 de kilometri. Pe teren plat, se parcurg câte patru kilometri pe oră. Înnoptarea s-a făcut în diverse condiții, de la cort până la cămine studențești, pensiuni și chiar hoteluri, dacă vorbim de orașele și comunele, unde autoritățile locale sau biserica ne-au oferit facilități pentru cazare.

– Cu ce și unde vă hrăniți?
– Mâncarea pentru un grup de până la 50 de oameni, aflați în marș, este o preocupare logistică de zi cu zi. Asigurăm participanților câte trei mese pe zi. În plus, le oferim hidratare și gustări în timpul pauzelor scurte de pe traseu. De multe ori, primăriile sau bisericile ne așteaptă cu masa pusă și avem ocazia să ne bucurăm de bucate tradiționale, specifice locului. Alteori, simpatizanții unioniști din teritoriu ne ajută cu alimente. Nu o singură dată am fost plăcut surprinși să fim invitați de unii oameni de afaceri din domeniul alimentar, care ne-au făcut cinste cu o masă de prânz sau cu o cină, precum a fost la pensiunea „Domeniul Regal” din Valea Iașului, județul Argeș. Donații în produse alimentare ne-au făcut „Dr Oetker” și „Brădet Lactate” din Pitești. La câteva zile, vehiculul nostru de asistență este trimis la magazine pentru cumpărături, căci dorim să asigurăm participanților o hrană diversificată și de bună calitate nutrițională.

„Resimțim mai multă căldură în mediul rural”

– Care localitate, dintre cele pe care le-ați străbătut, v-a plăcut cel mai mult?
– Ar fi nedrept să singularizăm în acest caz. Ne-a plăcut primirea de care am avut parte în cele mai multe dintre localitățile străbătute. Multe autorități locale și-au dat toată silința pentru a fi gazde cât mai bune, de la municipii, precum Reghin, orașe precum Câmpulung Muscel și până la comune, precum Corbi din județul Argeș… Exemplele pot continua. Resimțim mai multă căldură, totuși, în mediul rural. Gura Ocniței, Ocna Mică, Tălmaciu, Tureni, Crăiești, Fărăgău, Ghirdoveni sunt locuri care nu ne spuneau nimic, însă după ce am simțit căldura oamenilor de acolo, ne vor rămâne mereu în suflet. La fel cum nu vom uita despre vizitele noastre la Mănăstirea Cozia, mormântul lui Mihai Viteazu de la Turda, Târgoviște, Mănăstirea de la Curtea de Argeș sau Câmpulung Muscel. Aceste locuri sunt încărcate de istorie și ne-au umplut de credința că vom reuși să facem Unirea.

– La Sibiu ați fost întâmpinați și binecuvântați de părintele Constantin Necula. Care alte personalități v-au fost alături?
– De fiecare dată când întâlnim deschidere din partea unei mitropolii sau arhiepiscopii, cerem să ni se ofere binecuvântarea unui părinte, atât pentru drum, cât, mai ales, pentru obiectivul nostru – Unirea României cu R. Moldova. Foarte mulți primari, din localitățile pe care le-am traversat, ne-au întâmpinat purtând diagonala tricoloră, adesea oferindu-ne pâine și sare, după un vechi obicei al pământului. Faptul că acești lideri ai comunităților, personalități la nivel local, ne-au făcut această onoare a conferit Marșului un caracter festiv, care i-a bucurat pe toți participanții. Consider că adevăratele personalități merg alături de noi. Sunt cei care au ales să-și sacrifice timpul și efortul pentru a duce mesajul unionist la Chișinău.

„Mersul pe asfalt ne-a cauzat răni la picioare”

– Au fost și localități unde nu ați fost așteptați?
– Desigur, au fost localități în care oficialitățile fie erau în vacanță, fie au manifestat o simplă curiozitate față de noi. Nici dacă ne-am fi dorit nu am fi putut să ne oprim în fiecare localitate, așa încât pe unele le-am văzut din mers.

– Ce obstacole ați întâmpinat pe drum și cu ce neplăceri v-ați confruntat?
– Am putea numi obstacole ploaia și căldura, care ne-au însoțit alternativ pe durata primei luni de marș, însă pelerinele impermeabile, respectiv, șepcile și tricourile albe din bumbac, pe care le-am pus la dispoziția participanților, ne-au făcut să rezistăm cu brio. Mersul pe asfalt ne-a cauzat răni la picioare și au determinat abandonuri, dar avem bandaje elastice, plasturi pentru bătături și restul accesoriilor medicale pentru confortul participanților. Nu am avut niciun incident în trafic, deoarece avem deschizători și închizători de coloană care semnalizează șoferilor prezența noastră pe drum, iar vehiculele ne ocolesc cu grijă, adesea după ce ne salută și ne adresează cuvinte de încurajare.

– A avut cineva probleme de sănătate pe drum?
– Nu am avut participanți care să se confrunte cu probleme majore de sănătate în timpul marșului, iar, în puținele cazuri în care unele persoane nu au putut continua să meargă până la sfârșitul zilei, vehiculul de asistență le-a luat la bord. Marșul Centenar nu este o competiție sportivă și nici o provocare fizică extremă, ci o acțiune de voluntariat deschisă tuturor celor care se încumetă să ia parte. Repet, avem grijă de siguranța și confortul tuturor participanților, pentru că ei sunt adevărații ambasadori ai dorinței de unire a celor două maluri ale Prutului.

„Ne-a așteptat la șosea cu o copaie de gogoși”

– Cu siguranță, întâmplări frumoase au fost mai multe…
– Povești frumoase descoperim în fiecare zi. Una din primele întâmplări pe care le voi ține minte a fost cea cu doamna Maria, o pensionară dintr-un sat din județul Cluj care a auzit la radio că suntem pe drum și ne-a așteptat la șosea cu o copaie de gogoși făcute în casă. Și apoi sunt poveștile pe care le aflu, conversând pe drum cu participanții. De pildă, am aflat cum domnul Adrian Balica a supraviețuit foametei din 1946, mâncând în fiecare zi câte o bucată uscată de „răsărite” de la presa de ulei. Sunt și poveștile mai amuzante ale celor tineri, și altele care se nasc la fiecare popas. Recomand tuturor experiența Marșului Centenar, pentru a-și trăi propria poveste frumoasă și pentru a contribui direct la realizarea dezideratului nostru.

– De ce, la 29 iulie, ați oprit marșul și ați plecat la București?
– Practic, marșul nu a fost oprit. La finalul zilei de duminică, când am ajuns în municipiul Târgoviște, fosta capitală a voievozilor români, am făcut o mică excursie rutieră de circa 80 km până în actuala capitală a României, București. Am parcurs această distanță pentru a fi alături de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, care manifestau în apărarea limbii române. Suntem sensibili la problemele confraților noștri, de aceea am acceptat cu entuziasm invitația de a fi alături de ei în fața Parlamentului României. Unionismul înseamnă solidaritate și cerem conaționalilor noștri să fie solidari cu cauza reîntregirii țării în egală măsură în care noi înșine oferim necondiționat solidaritate unor frați de sânge și de limbă română, oriunde ar trăi aceștia.

– Dvs. ați parcurs toată distanța sau ați predat ștafeta și altcuiva?
– Îndatoririle față de coordonarea eforturilor mișcării unioniste din România cu cele din R. Moldova și din diaspora mă obligă să mă abat săptămânal de la traseu, pentru că trebuie să fac multe alte călătorii cu automobilul, microbuzul și, mai recent, ca pasager în cabina unui TIR. Mărturisesc că nu sunt nici pe departe persoana cu cei mai mulți kilometri parcurși pe jos în Marșul Centenar, chiar dacă sunt în contact cu participanții în fiecare minut al deplasării lor. Predau constant ștafeta conducerii unor oameni de bază, precum Ștefan Lupu, Nicolae Capcelea, Cezar Năstase, Cătălin Marin, Mihai Dumitru și alții, în care am încredere la fel de mult cum am în mine. Noi, unioniștii, suntem înșine oameni uniți. Bunăoară, chiar în a doua zi de marș, pe 2 iulie, m-am rupt pentru a merge la Serbările Ștefan cel Mare de la Putna. Acolo am reunit Moldova noastră. La eveniment au fost prezenți oameni de pe ambele maluri ale Prutului și de la Cernăuți, întrunirea fiind prezidată de Înalt Preasfinția sa, Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Unirea trebuie să se întâmple acum”

– De unde găsiți forță pentru a continua?
– Puterea care mă mobilizează pe mine este să văd entuziasmul crescând al ambelor maluri de Prut față de Unire. Fiecare dintre simpatizanții noștri și-a extras energia de a lupta pe cale pașnică pentru Unire din căldura și prietenia cu care este primit de confrații săi de sânge și de limbă română. Atât de mulți oameni și energii creatoare s-au pus în mișcare, încât Unirea este un proces ireversibil, pe care anumiți factori politici, mă refer în special la bandiții de la Chișinău, îl pot cel mult încetini. Personal, nu mi-am pus niciodată problema de a renunța, pentru că ar însemna pierderea a tot ce au câștigat până acum la București, la Chișinău și în toate celelalte orașe și comune românești.

– Vă propun să vorbim pe șleau. Care e scopul adevărat al Marșului Centenar?
– Scopul este același care ne-a mânat până acum în toate marșurile noastre la București, Chișinău sau oriunde – să facem Unirea! Și vreau să o facem anul acesta, pentru că nu mai suportăm nici noi, nici ea, amânare. Vom merge 1300 de kilometri și vom refuza orice variantă prin care acest deziderat ar fi amânat pentru sfântu-așteaptă. Am așteptat destul. Nu trebuie să ajungem la alegerile parlamentare de anul viitor, de pe 24 februarie 2019, pentru că singura soluție reală pentru R. Moldova este Reunirea. Și ea trebuie să se întâmple acum.

– Aveți vreun mesaj pentru românii care n-au suficient curaj ca să vi se alăture?
– Mesajul nostru pentru toată lumea este să susțină Marșul Centenar și unionismul prin orice modalitate poate fiecare: mergând în rând cu noi, donând materiale și bani sau mediatizând acțiunea în cercul de cunoștințe. Trebuie să facem Unirea, acum ori niciodată! Ne-am bucura să avem alături de noi cât mai mulți moldoveni, în special în etapa Iași-Ungheni-Chișinău, pe care o vom parcurge în perioada 26 august – 1 septembrie. Și ne dorim ca, în prima zi a lui septembrie, o zi de sâmbătă, să fim întâmpinați de locuitorii Chișinăului și să umplem iarăși, ca pe 25 martie, Piața Marii Adunări Naționale. Neamul nostru vrea să trăiască într-o singură țară, unde se simte acasă. Pe 26 august ne vedem la Prut, iar pe 1 septembrie la Chișinău!