Ultima oră

Gerul ar putea compromite culturile agricole

Potrivit ministrului, semănăturile de rapiţă au fost deja compromise în proporţie de două treimi. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla cu cele de grâu, dacă nu vor cădea precipitaţii, iar temperatura joasă se va menţine câteva zile la rând.

Solicitat de TIMPUL, Ilie Boian, directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a spus că în perioada 29 ianuarie – 3 februarie sunt prognozate temperaturi joase de minus 16-21 grade C, iar izolat – până la 24 grade de frig. „În 2006 şi 2010 s-au înregistrat temperaturi joase de -30 şi, respectiv, -31 de grade, cu toate acestea, graţie stratului suficient de zăpadă, grâul, orzul şi rapiţa au rezistat. Acum, 90 la sută din semănături sunt în faza de răsărire şi formare a frunzei a treia şi doar 10% sunt deja înfrăţite, dar slab dezvoltate. Pe de o parte, avem o stare critică a dezvoltării lor, iar pe de alta, stratul de zăpadă este neuniform”, a constatat Ilie Boian.

Conform datelor Serviciului Hidrometeo, stratul de zăpadă este destul de mic în zona de nord şi centru. La Briceni e de 9 cm, la Soroca – de 4, la Făleşti – de 2, iar la Bălţi – de 1 cm. La Ştefan-Vodă, stratul de zăpadă e de 10 cm, la Leova şi Comrat – de 11 şi doar la Ceadâr-Lunga e de 20 de centimetri. Potrivit experţilor, în cazul în care timp de câteva zile la rând se vor menţine temperaturi mai joase de minus 20 de grade, riscurile de a pierde culturile cerealiere sunt foarte mari.

Vasile Mârzenco, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, este mai optimist. „Desigur, agricultorii sunt îngrijoraţi de situaţia creată, însă sperăm că, în afară de temperaturi joase, vom avea parte şi de ninsori. Încă nu e totul pierdut”, ne-a spus el.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *