În 1989, la Editura „Literatura Artistică” debutează cu placheta de versuri „Nike”. Au urmat cărțile de poezie „Rafail” (Editura „Universul”, 1989) și „Isaia” (Editura „Axul Z”, 1992). Publică volumele de proză „Sezonul cerșetorilor” (nuvele, Editura „Cartier”, 1998), „Coffe house” (nuvele, Editura „Periscop”, romanele „Rondul” („Cartier”, 1998), „Cavaleri și paharnici” (Editura „Dacia”, Cluj, 2003), „Șapte mii” (Editura „Periscop”, 2007), „Foc grecesc” („Grafema Libris”, 2010), care a fost desemnată cartea anului după sondajul ziarului TIMPUL și „Orele particulare de fotosinteză” (Editura „Professional service”, 2011).
Pe poetul și prozatorul Ghenadie Postolachi îl cunosc de mai mult timp. Este laureat al mai multor premii literare. Pentru volumul de nuvele „Sezonul cerșetorilor” a luat, în 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM), iar pentru romanul „Rondul” – Premiul Salonului Internațional de Carte Chișinău-2000. În 2007 se învrednicește de Premiul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” pentru cartea „Coffe house” și, în 2008 – de Premiul Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, pentru romanul „Șapte mii”. Tot în 2008, pentru același roman („Șapte mii”), ia Premiul Consiliului USM.
Scrie o proză reflexivă, nu însă și fără nerv dramatic, o proză construită pe conflicte, frizând suportul capital al existenței umane.
Întrebat de ce a trecut de la poezie la proză, el ne-a răspuns următoarele: „S-a întâmplat de la sine, firesc. Poezia, însă atunci când e poezie, o consider crema suflării artistice”. Potrivit lui, scrisul în Est, în Estul de sorginte creștin-drept slăvitoare se vrea mai mult decât scris; nu e o metaforă, e o realitate uneori dramatică. Ba și reușește mai mult decât atât. Adică, pe lângă dexteritate, autorul izbutește să înfățișeze fluxul narativ și ca profesiune de credință, dar și ca efort de zidire a celuilalt.
„Noi nu avem, în ciuda strădaniei, oricât de pedante și sclifosite, scriitori în accepția occidentală a cuvântului. Iar cei care încearcă să facă figuri western, rămân la faza unor mimetisme deseori jenante. Acolo scrisul poate fi doar o meserie. Aici, mai rar. Acolo, însă, este abordat ca meserie la modul cel mai responsabil. La noi, pe motiv că mărturisirea, efuziunea și exuberanța se înscăunează autoritar în pagină, are de suferit anume meșteșugul”, consideră scriitorul.
M-am interesat și de faptul cum de a reușit să scrie atâtea romane. „Hai să nu punem accentul pe atâtea. Până la urmă, vorba unor scriitori, lucrăm la o singură carte”, ne-a răspuns el. Nu a dorit să ne spună concret la ce lucrează în prezent. Ne-a zis doar atât: „Lucrez la o carte care vine să pună în discuție atât vina, cât și pedeapsa pentru ceea ce ni se întâmplă”.
Ghenadie Postolachi a mai scris și două scenarii de filme documentare istorice: „Petru Rareș” și „Alexandru cel Bun și cel Nou”.
