Ghid bazat pe norme internaționale destinat doctorilor, pentru ca aceștia să învețe cum să comunice corect cu pacienții
Toate aceste reguli se contin in noul ghid destinat doctorilor, pentru ca acestia sa invete cum sa comunice corect cu pacientii. La polul opus, medicii spun ca regulamentul contine putine exemple clare si ca pentru schimbari vor fi nevoie de luni sau chiar ani.
Daca trebuie sa-i dea pacientului o veste rea, de exemplu, ca are cancer, medicului i se propun 10 etape de a face acest pas cat mai tacticos. Sa pregateasca bolnavul, sa afle cat mai mute lucruri despre el si neaparat sa-l intrebe daca vrea sa afle noutatea. Cel putin asta se arata in ghidul, propus doctorilor, pentru a invata cum sa comunice cu pacientii.
Rodica GRAMMA, CONFERENTIAR UNIVERSITAR SCOALA DE MANAGEMENT SANATATE PUBLICA: „Trebuie sa inteleaga ca aceste lucruri nu se fac pe coridor ori din mers. Avem pacienti socati, care raman cu sechele in urma unei cumonicari neadecvate. „
Inainte de a prescrie tratamentul ori de a efectua o interventie chirurgicala, medicul trebuie sa ceara acordul pacientului. In cazul in care bolnavul se plange ori cere explicatii, medicul… accepta.
Rodica GRAMMA, CONFERENTIAR UNIVERSITAR SCOALA DE MANAGEMENT SANATATE PUBLICA: „Dreptul de a manifesta nemultumirea. O persoana pune ca nu-i place si are dreptul sa o faca. „
Totodata, potrivit normelor, doctorul intotdeauna trebuie sa fie amabil, respectuos, sa raspunda la orice intrebare a bolnavului si este obligat sa nu refuze internarea ori acordarea ajutorului. La polul opus, mai multi directori de spitale au recunoscut ca ghidul nu contine exemple clare despre cum trebuie sa se comporte medicii, in diverse cazuri.
De exemplu, in situatii de conflict, regulamentul propune „luarea unei pozitii calme si de incurajare a pacientului” ori „renuntarea la formulari care implica critica”. Altii spun ca ar avea cateva completari.
„ La panourile informative trebuie sa fie nu doar drepturile pacientilor, dar si responsabilitatile. 80 la suta din tratament depinde de pacient, cu exceptie privind cazurile critice. „
Autorii spun insa ca setul de norme reprezinta doar un instrument, iar sefii institutiilor medicale trebuie sa se gandeasca cum sa-l foloseasca.
Rodica GRAMMA, CONFERENTIAR UNIVERSITAR SCOALA DE MANAGEMENT SANATATE PUBLICA: „ Managerii de spitale trebuie sa creeze astfel de conditii, in cat angajatii sa nu aiba posibilitate sa incalce normele comunicarii. Se spune cum se face, iar mai departe ramane responsabilitatea institutiilor. „
Este o munca istovitoare si presupune situatii de urgenta, unde mai pui si salariile mici, asa ca de multe ori sunt cu nervii la pamant, recunosc doctorii.
„Este foarte greu si sa zambesti si sa dai tratamentul. Zile grele sunt. Cam in fiecare zi sunt obosita, dar incercam reusim. „
“Au loc diferite situatii. De la bun inceput, pacientii vin fiind stresati. Sunt cozi mari si uneori nu iti ajunge rabdare, care trebuie sa fie si la medic si la pacient. Au loc si situatii de conflict. Vom organiza intruniri, sedinte, unde se va lucra asupra acestui ghid.„
Pentru schimbari esentiale vor fi nevoie de luni sau chiar ani.
Rodica GRAMMA, CONFERENTIAR UNIVERSITAR SCOALA DE MANAGEMENT SANATATE PUBLICA: „Este greu de spus ca noi azi vom instrui in cateva saptamani ori luni cei cateva zeci de mii de medici din tara. Se incearca a instrui treineri, care ulterior vor face schimbarea in institutii."
Ghidul a fost elaborat, dupa ce Ministerul Sanatatii s-a obligat sa efectueze un sir de masuri, in urma cazului de la Institutul Mamei si Copilului din aceasta iarna. Atunci, o tanara de 19 ani, din Anenii Noi, s-a plans ca a fost lasata singura sa avorteze in veceu si a fost ingnorata de medici si asistente medicale. Ulterior, zeci de femei din Moldova au scris despre experientele teribile din timpul nasterii si au venit cu o petitie catre Guvern, si alte institutii.
Alina ANDRONACHE, AUTOARE PETIȚIE: „Dupa ce este batut un medic, se adopta legi.„
Ghidul a fost creat pe baza normelor internationale, folosite in alte state.
Sursa: Protv.md