Grecii cer nemților despăgubiri de 500 de miliarde de euro pentru Al Doilea Război Mondial
Retorica politicianului grec este destul de tranșantă: Berlinul trebuie să restituie toate valorile furate în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, să plătească compensații pentru infrastructura distrusă și să restituie așa-zisul ‘credit de ocupație’.
În total, Tsipras estimează o sumă de 500 de miliarde de euro. Declarația lui Tsipras este una populistă, după cum subliniază unii politologi. Guvernul grec a reacționat astfel la cererea Berlinului ca Atena să-și achite datoriile pe care le-a acumulat în cadrul programului de asistență financiară din partea FMI, Băncii Centrale Europene și Comisiei Europene.
Potrivit Unian, declarația premierului grec este una cu atât mai populistă cu cât Germania și Grecia au semnat, încă în 1960, un acord conform căruia Atena a renunțat la orice pretenție față de partea germană, după ce aceasta i-a plătit compensații în valoare de 115 milioane de mărci germane.
sursa: unian.net