Actualitate

Guvernarea PAS bagă din nou mâna în buzunarul șoferilor: taxe rutiere aproape triple și vinietă obligatorie pentru toți

Șoferii din Republica Moldova vor plăti în 2032 taxe rutiere cu 144% mai mari decât în 2028. Tot ei vor achita și vinieta, plătită astăzi doar de mașinile înmatriculate în străinătate. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a publicat proiectul noii legi privind taxarea rutieră și l-a scos în consultări publice între 16 iulie și 15 august.

Proiectul elimină actuala taxă rutieră din Codul Fiscal și o înlocuiește cu o taxă pe vehicul, reglementată printr-o lege separată. Din 2028, șoferii vor achita taxa la primăria unde este înmatriculată mașina.

Vinieta devine obligatorie pentru toate vehiculele, inclusiv cele cu numere moldovenești. Singura excepție: utilajele agricole. Proprietarul unui automobil din Chișinău sau Bălți va plăti astfel două taxe în locul uneia.

Proiectul eșalonează majorările:

  • 2029: plus 25% față de nivelul din 2028;
  • 2030: plus 56%;
  • 2031: plus 95%;
  • 2032: plus 144%.

Din 2033, tarifele se aliniază la nivelul minim impus de Uniunea Europeană. Din 2034, primăriile pot stabili taxe peste acest prag. Proiectul nu fixează un plafon.

MIDR justifică reforma prin angajamentele de aderare la UE. Directiva europeană privind taxarea infrastructurii rutiere trebuie transpusă până la sfârșitul lui 2027. Ministerul promite că banii rămân integral în bugetele locale și merg la întreținerea drumurilor.

Statul colectează astăzi din taxele rutiere circa 850–900 de milioane de lei pe an. Întreținerea rețelei de drumuri cere, potrivit estimărilor oficiale, 2,5–3 miliarde. Guvernul acoperă diferența din plățile șoferilor: aceeași mașină, taxată de aproape trei ori mai mult, plus o vinietă nouă.

Proiectul poate fi comentat până pe 15 august pe platforma particip.gov.md sau la adresa [email protected], cu mențiunea „Consultări Reforma Taxe Rutiere”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *