Moldova

Guvernul Chicu a decis că autobuzele pot merge în continuare cu REVIZA TEHNICĂ expirată

Odată cu declararea stării de urgență companiile de transport de pasageri și-au sistat activitatea, iar efectuarea inspecției tehnice periodice implică mai multe cheltuieli pentru operatorii – taxele pentru impozitul rutier, asigurarea RCA și inspecția tehnică periodică.

În prezent, impozitul rutier și RCA nu este achitat din cauza stopării activității și lipsei mijloacelor financiare a operatorilor de transport. De asemenea, odată cu începerea activității de transport, operatorii vor fi nevoiți să efectueze imediat inspecția tehnică periodică.

„Ținând cont de faptul că operatorii de transport nu muncesc de aproape 2 luni, ei nu dispun de mijloace circulante suficiente, respectiv plata imediată a acestor taxe constituie o povară. Începând cu această săptămâna va fi reluată treptat activitatea operatorilor de transport, iar prelungirea valabilității rapoartelor de inspecție tehnică până la data de 15 iunie, le oferă posibilitatea acumulării mijloacelor financiare necesare. Totodată, măsura propusă ne va permite să nu aglomerăm stațiile de inspecție tehnică”, susține ministrul Sergiu Railean.

Pentru evidența contabilă și documentarea acestei prelungiri, posesorii de autocare sunt îndemnați să printeze și să anexeze în contabilitate o copie a Dispoziției CSE din 05 mai 2020.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *