…hashtag1…

Reducerea accizelor sau a TVA la carburanți ar avea un efect limitat asupra prețurilor și ar genera pierderi importante la bugetul de stat, apreciază directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor.
Analiza economistului arată că principala cauză a scumpirilor o reprezintă cotațiile internaționale, iar ponderea taxelor în preț a scăzut de la începutul anului de la 47% la 38% pentru benzină și de la 33% la 26% pentru motorină.
Potrivit calculelor sale, eliminarea accizei la motorină ar ieftini litrul cu aproximativ 4 lei, dar ar costa bugetul peste 3 miliarde de lei anual, în timp ce reducerea TVA la 10% ar însemna o ieftinire de circa 3 lei și pierderi de aproximativ 1,6 miliarde de lei.
În aceste condiții, Lupușor propune o reducere temporară a accizei la motorină, activată atunci când cotațiile internaționale depășesc un anumit prag, precum și sprijin țintit pentru fermieri, transportatori și gospodăriile vulnerabile.
Sursa: Redacția timpul.md