Social

Peste 50 de grădinițe din Chișinău vor fi modernizate energetic

52 de grădinițe din municipiul Chișinău urmează să fie modernizate și eficientizate energetic, în cadrul unui proiect în care vor fi investite peste 600 de milioane de lei, anunță Primăria Capitalei.

Lucrările vor include termoizolarea clădirilor, modernizarea sistemelor de încălzire și ventilare, înlocuirea ferestrelor și instalarea iluminatului LED. De asemenea, instituțiile vor fi dotate cu sisteme fotovoltaice.

Potrivit Primăriei Chișinău, proiectul reprezintă o nouă etapă a programului de modernizare a instituțiilor educaționale din Capitală. Anterior, 18 instituții municipale – 13 licee și cinci grădinițe – au fost modernizate prin investiții de aproximativ 12 milioane de euro.

„O școală sau o grădiniță modernă înseamnă căldură, lumină, aer, confort și un consum redus de energie. Înseamnă condiții mai bune pentru copii și profesori. Nu construim doar pentru astăzi, ci pregătim instituțiile educaționale pentru anii care vin”, a declarat Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport.

Autoritățile municipale susțin că măsurile de eficientizare energetică vor contribui la reducerea consumului de energie și la îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară activitatea copiii și angajații instituțiilor de învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *