Hoitarii

Ivan Ivanovici Bodiul este figura emblematică a unei lungi și deprimante epoci din istoria comunistă a fostei RSSM.
În mod firesc, acest personaj trebuia s-o termine pe banca acuzaților. O justiție onestă și imparțială i-ar fi găsit multe capete de acuzare, principalul fiind, desigur, cel de genocid împotriva populației românești din Basarabia. Uite însă că istoria face glume macabre și acest „amant al morții”, ca să reiau expresia unui celebru pamfletar, este decorat (cu prilejul vârstei de 85 de ani) pentru „muncă îndelungată și prodigioasă la dezvoltarea R. Moldova”.

Lumea ține bine minte în ce a constat „munca” lui „îndelungată și prodigioasă în organele supreme ale puterii de stat” ale RSSM. Bodiul a fost un veritabil dictator, evident că de „rang regional” și s-a aflat 20 de ani (1961-1980) la cârma Partidului Comunist al RSSM. Lunga lui domnie a coincis în linii mari cu cea a lui Leonid Ilici Brejnev, îngerul său păzitor. Gurile informate spun că Bodiul îi datorește strălucita-i carieră anume sprâncenatului secretar general căruia Klava, soția lui Bodiul, i-a fost secretară și amantă pe când Brejnev lucra la Chișinău. Epoca aflării lui Bodiul în fruntea RSSM a fost numită mai târziu epoca bodiulismului, variantă regională a brejnevismului și a stagnării, și a însemnat pentru RSSM o perioadă neagră de adevărată inchiziție comunistă. Rusificarea și deznaționalizarea au căpătat în perioada lui Bodiul forme diabolice. Cea mai nevinovată manifestare a conștiinței naționale era declarată „naționalism” și reprimată din fașă cu cruzime. Limba maternă a băștinașilor a fost practic scoasă din circuitul oficial. Cenzura partidului era atotputernică și necruțătoare. La Chișinău a fost închisă singura librărie unde se vindea carte românească. Bodiul declanșase o adevărată „vânătoare de vrăjitoare”, intelectualitatea fiind strict „monitorizată” de KGB – poliția politică a regimului. Bodiul a „contribuit” personal la modificarea structurii etnice a populației prin invitarea „specialiștilor” din Rusia. În plan economic, epoca lui Bodiul a fost epoca marilor mistificări și a rapoartelor statistice mincinoase și triumfaliste, care au fost mai târziu demascate de însuși Partidul Comunist. Bodiul, personal, a fost autorul „faimoaselor „pripiski”. În acest sens, Voronin și echipa sa sunt produsul acestei epoci, ucenicii devotați ai lui Bodiul – dovadă „repeziciunea” cu care „crește” pibul național… Stilul de conducere al acestei echipe este sută la sută bodiulist – același voluntarism, același triumfalism, aceeași incompetență.

După dispariția lui Brejnev, apune și steaua lui Bodiul. Când la Moscova vine la putere Gorbaciov și la Chișinău ia amploare Mișcarea de eliberare și renaștere națională, opinia publică, înainte de toate, intelectualitatea de creație, demască necruțător crimele epocii Bodiul. Bodiul personal este acuzat de crime împotriva populației băștinașe. Nimănui nici nu i-ar fi trecut prin minte atunci că numele micului dictator de pe Bâc va fi reabilitat. Iată însă că numele lui a reapărut și bătrânul criminal este decorat cu cea mai înaltă distincție a tânărului stat suveran și independent R. Moldova.

Voronin a sfidat cu bună știință opinia publică. Decretul lui este un afront și gestul e făcut cu un tupeu tipic bolșevic. El a scuipat nu numai în obrazul intelectualității anticomuniste, ci al întregii opinii publice democratice. Oricum am întoarce-o ideologii regimului, gestul politic al lui Voronin are o singură semnificație – cea de reabilitare a „valorilor” din epoca bodiulismului. E un semnal de atac pentru ucenicii lui Bodiul și un semnal de alarmă pentru opinia publică.

Cu siguranță, gestul lui Voronin are și o motivație electorală. Vin alegerile locale – foarte importante pentru comuniști! – și, speriat de impactul pe care l-ar putea avea asupra electoratului comunist jocurile și fantezia proeuropeană și prooccidentală, Voronin, ca să-i îmbuneze pe nostalgicii după defunctul regim, le-a aruncat un hoit ideologic. Acesta însă va potoli doar pentru un timp foarte scurt, „foamea” gerontocrației comuniste pe care se sprijină Voronin. Mâine, bodiuliștii vor cere alt hoit. Poimâine – altul.

… Căci aceasta e caracteristica fundamentală a comunismului, indiferent în ce forme concrete se manifestă – leninism, stalinism, brejnevism, bodiulism, maoism, ceaușism ș.a.m.d. – comunismul se hrănește cu hoituri. Iată de ce, pentru a nu-l lăsa să moară, Voronin le arunca ortacilor săi din când în când un stârv. În această etapă istorică cel mai potrivit s-a dovedit a fi Ivan Ivanovici Bodiul.

Constantin Tănase,  
17 ianuarie 2003,
fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004