Mai întâi treci „vama” moldovenească, apoi dai nas în nas cu tancul ce „păzeşte” liniştea oamenilor din zona transnistreană şi abia apoi ajungi la Holercani, un sat în care convieţuiesc două lumi. Pe de o parte, în zona de securitate de pe malul Nistrului se simte spiritul european, pentru că peste 20% din locuitori muncesc astăzi peste hotare, iar organizaţiile europene desfăşoară în zonă o serie de proiecte fabuloase, iar pe de altă parte, pe străzile satului poţi observa case vechi şi oameni care muncesc din zori şi până-n noapte pământul ca să aibă o bucată de pâine pe masă.

Monumentul lui Lenin, în faţa Şcolii de muzică din Dubăsari

Holercaniul este un sat pitoresc de pe malul Nistrului, vechi de peste 550 de ani, care se află în zona de securitate controlată de forţele pacificatoare. Deşi până să ajungi în sat ţi se creează impresia că oamenii din zona de conflict trăiesc într-o altă lume, iar tancul intensifică acest sentiment, odată ajuns în sat sentimentul se risipeşte, problemele şi nevoile oamenilor rămânând a fi aceleaşi ca şi în restul ţării. Şi acolo, ca şi în multe zone ale Moldovei, localnicii pleacă masiv peste hotare ca să-şi poată întreţine copiii şi familiile rămase în ţară. Primarul satului spune că circa 20% din populaţie se află la muncă în Rusia, Italia, Grecia sau Irlanda, şi asta pentru că în sat practic nu sunt locuri de muncă, principala sursă de venit fiind lucrarea pământului. „Este un sat preponderent agricol. Singurii agenţi economici sunt patronii de magazine şi baruri, şi niciun producător industrial. Avem un investitor italian care ar vrea să construiască o uzină de fermentare a tutunului, dar deocamdată este doar un proiect”, afirmă primarul localităţii, Tudor Tănasev.

Directorul Liceului din Holercani, Alexei Sultan, la o lecţie deschisă despre UE

Deşi este o zonă de conflict şi de aproape 20 de ani locuitorii celor două maluri sunt nevoiţi de fiecare dată să treacă aşa-zisa vamă, asta nu-i împiedică să meargă la rude şi prieteni, la studii sau la cumpărături, ba dimpotrivă, unii fac naveta zilnic.

Condiţii europene la căminul Liceului din Holercani

La Liceul din Holercani în prezent învaţă doi copii din stânga Nistrului, din satul Cocieri. Ei sunt cazaţi la căminul liceului, unde mai locuiesc circa 30 de elevi din satele vecine. Căminul a fost reparat vara aceasta, iar acum elevii au parte de condiţii europene: duş şi bucătărie utilată. Renovarea căminului s-a făcut cu ajutorul financiar al Uniunii Europene. Acesta este unul din edificiile reparate în cadrul proiectului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de UNDP. Acum edificiul poate găzdui peste 120 de elevi care au venit din satele vecine să-şi facă studiile la Holercani, inclusiv copii din stânga Nistrului. Când am vizitat căminul, liceenii mi-au spus că se simt aici ca acasă, nu trebuie să achite nicio taxă, tot ce trebuie să facă este să acumuleze cunoştinţe. Violeta Terente, o tânără din satul Oxentea care învaţă în clasa a XII-a la Liceul din Holercani şi care este şi şefa căminului, mi-a spus că stă la cămin deja al treilea an şi că înainte era frig în odăi, uşa era stricată şi nu avea nici mâner, dar acum e cald şi bine. Ea spune că părinţii i-au permis să meargă la cămin, chiar dacă nu are nici majoratul. Când am întrebat-o cu ce se ocupă părinţii ei, răspunsul ei a fost scurt: „ca mulţi alţii, au plecat peste hotare. Tatăl munceşte în Rusia de când eram micuţă, iar mama – de şase ani”. 

Primarul de Holercani, Tudor Tănasev, şi managerul de proiect Victor Munteanu

Potrivit lui Victor Munteanu, managerul proiectului, pe parcursul unui an şi jumătate în zona transnistreană au fost renovate 11 unităţi de infrastructură – şcoli, grădiniţe de copii, centre sociale pentru bătrânii neajutoraţi, cămine şi apeducte. Bugetul proiectului a constituit 3,7 milioane de euro.

Directorul Liceului din Holercani spune că anii trecuţi erau mai mulţi elevi din Transnistria. „Într-un timp am avut doi copii dintr-un sat de dincolo de Nistru care făceau naveta în fiecare zi, dar după ce s-au mai calmat spiritele au plecat să înveţe acolo la ei, ca să nu mai fie nevoiţi de fiecare dată să treacă vama”, povesteşte directorul Alexei Sultan.

La Dubăsari, pentru cumpărături

Chiar dacă fiecare încearcă să-şi vadă de treburile sale, şi după 19 ani populaţia din zonă se arată nemulţumită de faptul că pentru a-şi vizita rudele trebuie să prezinte actele la postul vamal transnistrean, să declare în scris unde merg, cu ce ocazie şi pentru cât timp, de parcă ar pleca peste mări şi ţări. „Lucrurile astea ştirbesc din acel sentiment de libertate de care am vrea să ne bucurăm atunci când mergem să ne vizităm prietenii şi rudele de dincolo de râu. Chiar dacă este stresant, pentru că uneori pierdem ore în şir în încercarea de a trece Nistrul, totuşi pe noi nu ne împiedică nimic să mergem acolo ori de câte ori avem nevoie”, spune Alexei Sultan.

Căminul Liceului Teoretic Holercani după renovare

Mai mult decât atât, locuitorii povestesc că merg foarte des la cumpărături de cealaltă parte a Nistrului. La Dubăsari produsele sunt mai ieftine decât la Holercani sau Criuleni, astfel că, atunci când trebuie să-şi facă provizii, ei preferă să treacă „vama” decât să meargă la Criuleni sau Chişinău. De regulă, zahărul şi carnea, pulpele de pui sunt la mare căutare în rândul moldovenilor care se aprovizionează cu alimente de la Dubăsari. Locuitorii din Holercani povestesc că până şi lemnele le procură de peste Nistru. Maşini încărcate cu lemne trec zilnic Nistrul şi vin în satele moldoveneşti în căutare de clienţi. Preţul nu este cu mult mai mic decât al celor de pe loc, dar această diferenţă îi face pe oameni să procure lemne din Transnistria.

Locuitorii celor două maluri vor circulaţie liberă în zonă

Primarul localităţii spune că, deşi sistemul politic transnistrean a încercat să despartă cele două maluri ale Nistrului, nu a reuşit, pentru că „noi, oamenii, nu ne putem duşmăni. Am înţeles în aceşti ani că numai prin colaborare şi schimb de experienţă putem obţine rezultate. Până la urmă, politicienii vin şi se duc, dar oamenii rămân tot cu aceleaşi probleme. Noi avem rude şi prieteni peste Nistru, de aceea, chiar dacă suntem într-o zonă izolată, încercăm să ne dezvoltăm”, conchide Tudor Tănasev.

Aşa arăta căminul Liceului din Holercani înainte de renovare

În zona de securitate de lângă Dubăsari, singurul simbol care le aminteşte în fiecare zi de conflictul transnistrean de acum 19 ani sunt posturile de grăniceri (moldoveni şi transnistreni) şi tancul care stă la „hotar”. În rest, oamenii încearcă să uite de faptul că cele două maluri ale Nistrului au luptat cândva unul împotriva celuilalt. Iar populaţia nistreană de pe ambele maluri ale râului aşteaptă de la autorităţi nu doar accesul liber în Europa, ci şi posibilitatea de a merge acasă, la rude sau la prieteni fără a da socoteală autoproclamatelor autorităţi.

Deşi până să ajungi la Holercani ai impresia că oamenii din zona de conflict trăiesc într-o altă lume, iar tancul intensifică acest sentiment, odată ajuns în sat sentimentul se risipeşte, problemele şi nevoile oamenilor rămânând a fi aceleaşi ca şi în restul ţării. Şi acolo, ca şi în multe zone ale Moldovei, localnicii pleacă masiv peste hotare ca să-şi poată întreţine copiii şi familiile rămase în ţară. Primarul satului spune că circa 20% din populaţie se află la muncă în Rusia, Italia, Grecia sau Irlanda, şi asta pentru că în sat practic nu sunt locuri de muncă, principala sursă de venit fiind lucrarea pământului.