Opinii și Editoriale

Hora Mare la Reggio Emilia

Duminica trecuta, anticipand Hramul oraselor Chisinau si Iasi, cetatenii de origine romana din R. Moldova, Romania si Ucraina, aflati in aceste zile in Italia, s-au adunat in Sala mare a Teatrului REGGIO si spatiile adiacente ale acestuia, din strada Vasco Agosti 6, din Reggio Emilia, pentru a sarbatori impreuna. I-am salutat pe cei prezenti si am explicat semnificatia acestor sarbatori.

Apoi, a avut loc un serviciu religios, cu ocazia Hramului Chisinaului si Iasilui, oficiat de catre Mihai Ciocarlan, preotul paroh al Bisericii Ortodoxe Romane de la Reggio Emilia si corul acestei biserici. Festivitatea a continuat cu hore si sarbe, valsuri si tangouri, jocuri populare romanesti, dansuri moderne pe gustul tuturor celor prezenti. Atmosfera de sarbatoare a fost intregita si de cei care au improvizat in aer liber un bar si o terasa, in stil traditional, unde se serveau mici si frigarui, alte bucate romanesti si italiene, vinuri alese de la Iasi si Chisinau, bauturi racoritoare.

Pe tot parcursul manifestarii au cantat artisti profesionisti din Basarabia, intre care si formatia PLAI condusa de Radu Malcoci, originar din Cornesti, Ungheni. Ne-am despartit seara, dupa ora 20.00 (ora locala), cu o dispozitie foarte buna si am convenit sa ne reintalnim in preajma sarbatorilor de iarna.

Sarbatori frumoase va dorim si dumneavoastra, celor ramasi acasa, si Hram fericit tuturor chisinauienilor si oaspetilor capitalei!

Tudor Grosu, pentru TIMPUL

tedgross2001@yahoo.com

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *