Ia românească veritabilă, între kitsch și influențe

Treptat, hainele noastre naționale au fost subminate, fiind impuse altele, specifice unor culturi străine. Totuși, timpul și circumstanțele istorice au făcut ca portul național să-și recâștige locul de cinste în dulapurile basarabenilor. Dacă în anii ’60, cine purta o ie ajungea să fie batjocorit, în prezent, ia este un element vestimentar prețios, ba chiar în vogă. Mai mult, societatea a conștientizat problema identității iei și întreabă cum trebuie să fie, de fapt, o ie românească, ce este caracteristic acesteia și ce îi este străin.

„Dispariţia costumelor naţionale şi profesionale constituie semnul cel mai izbitor al dezintegrării etnice şi nu este un accident minor survenit în cursul unui progres major de adaptare la condiţii noi, ci una dintre condiţiile principale ale adaptării, cea care precede adeseori cu peste o generaţie adaptarea reală”, explică arheologul francez André Leroi-Gourhan. În același sens, „modelul ideologic impus Basarabiei tot mai intens către mijlocul sec. al XIX-lea de Imperiul Rus respecta logica decupării unei părţi teritoriale importante dintr-un întreg şi era, în esenţă, defavorabil afirmării identităţii culturale, pentru că urmărea asimilarea etnică”, adaugă etnologul Varvara Buzilă.

Trebuie să recunoaștem, totuși, că în prezent tot mai mult se observă tendința pozitivă a societății de a se autoidentifica, de a se întoarce la rădăcini. De aici vine și interesul femeilor pentru ie și al bărbaților pentru cămășile tradiționale. „Este un simptom foarte bun pentru societate. Dovadă a acestui fapt este că reprezentanți ai diferitor localități, formații vin la Muzeul Etnologic și ne roagă să-i ajutăm să confecționeze un costum cum se purta la ei acasă”, povestește Varvara Buzilă.

În același timp, din cauza circumstanțelor istorice, o mare parte a societății confundă ia românească cu bluza ucraineană, necunoscând elementele specifice acestora. Sunt mai multe tipuri de haine care au fost întâlnite la numeroase popoare europene. Unul dintre acestea este cămeșoiul, cămașa bărbătească, o piesă veche vestimentară, făcută dintr-o bucată de pânză, la jumătatea căreia s-a făcut o gaură pentru cap, unită la talie. „Toate națiunile au folosit aceeași pânză și au croit după o logică a simplității. Cele mai vechi haine ale popoarelor europene sunt alcătuite din forme dreptunghiulare, fie din pătrate, iar pânza era din cânepă sau in, în funcție de zonă. Ulterior, după sec. XIX, s-a răspândit bumbacul. Astfel, oricât de mult am încerca să găsim originalitate în toate piesele vestimentare, nu vom prea găsi. Totuși, deși toate aceste piese vestimentare seamănă între ele, diferă modul de a le ornamenta, de a le ajusta pe corp. De aici începe povestea, istoria și lucrurile speciale, proprii fiecărei culturi”, explică Varvara Buzilă.

Românească sau ucraineană?

Cea care ne-a evidențiat în ochii lumii este ia, cămașa încrețită în jurul gâtului, care era purtată mai mult la sărbători. Un element definitoriu, cu excepția încrețului, este decorul. Mâneca iei are un decor tripartit format din altiță, crețișorii și râurii (n.red.: cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național). Conform etnologului și expertului în portul popular, Varvara Buzilă, orice ornament de pe o ie veritabilă va fi bine organizat.

Astfel în zona altiței vom găsi decor orizontal și mărunt, în zona încrețului – desene romboidale, de culoare galbenă-oranj. Râurii pot fi orizontali, pentru femei mature, și oblici, pentru domnișoare.

În același timp, cămășile ucrainenilor neinfluențați de cultura românească se deosebesc vădit prin motivele ornamentale. Dacă motivele românești sunt foarte stilizate, explică etnologul, aduse la geometrism, atunci cămășile tradiționale ucrainene sunt foarte florale. „Ucrainenii se tem de câmpurile albe și fac ornamente unul lângă altul, decorul fiind unul foarte încărcat cu flori mari. În ia românească spațiile albe, însă, sunt predominante”, mai spune Varvara Buzilă.

Ia veritabilă și inspirația

În România, pe de altă parte, interesul față de costumul național a sporit cu cel puțin 10 ani în urmă, societatea alături de cercetători având mai mult timp pentru a redescoperi portul tradițional. Ioana Corduneanu, arhitectă română, militează pentru păstrarea tradiţiilor şi transmiterea lor mai departe, implicându-se în diverse proiecte, organizând workshop-uri, participând la expoziţii, și autoarea proiectului „Semne cusute”, care a adunat un grup de doamne și au decis să îşi coase iile cu mâinile lor. Aceasta amintește despre perioada în care au fost tipărite primele Albume cu modele de ii. „Atunci părerile românilor au fost, ca de obicei, împărţite. În timp ce mulţi lăudau aceste iniţiative, alţii criticau. Învinuiau Albumele că ucid creativitatea femeilor, acestea copiind, fără să mai iscodească modele noi, sau că distrug specificul regiunilor, prin împrumutul şi migraţia modelelor. Aceste lucruri se întâmplau deja, de când lumea şi pământul, dar, într-adevăr, cu măsură, iar femeile ştiau cum să adapteze un model împrumutat, integrându-l în canoanele comunităţii lor”, povestește Ioana Corduneanu. Aceasta susține că nu trebuie să stăm în calea creativității și inspirației din alte zone românești, astfel încât oamenii decid singuri cât şi ce vor să respecte şi de ce.

Totuși, în contextul popularității iei, în goana după venit, unii meșteri pierd cele mai importante elemente ale cămășii, creând ceea ce numim în prezent kitsch. Se pare că acest proces nu este unul nou pentru societatea română. Astfel încât istoricul și criticul de artă român, George Oprescu descria în 1922, în cartea „Țara Noastră” aceleași întâmplări. „Trăim într-o epocă în care obiectele ţărăneşti, având caracter artistic, sunt foarte căutate. În ultimul timp s-a produs o reacţiune în sens contrar şi arta populară a cunoscut o admiraţie fără rezervă, puţin indiscretă, cu toate manifestaţiile în legătură cu moda şi snobismul. Şi dacă neatenţia şi dispreţul cu care erau tratate şi mai înainte au făcut ca multe lucruri demne de păstrat să dispară, dragostea de acum nu e mai puţin vătămătoare. Ea dă prilej să se înmulţească şi să se răspândească prin negustori fără scrupul şi amatori fără pricepere, toate acele obiecte pseudonaționale, fabricate în oraşe, care pun într-o ciudată lumină şi gustul producătorului, şi pe al cumpărătorului, compromițând produsele autentice ale artei ţărăneşti”, scria acesta.