Cele două plecări, în direcții diferite, ale președintelui Lucinschi și premierului Braghiș – primul la Moscova, la Reuniunea Comunității Statelor Independente (CSI), al doilea la Bruxelles, la Consiliul de Cooperare al Uniunii Europene (UE), demonstrează sugestiv dilema care macină R. Moldova.
Nu știu dacă coincidența în timp a acestor două reuniuni, care simbolizează două lumi, cu viziuni și opțiuni diferite și contrare, este întâmplătoare. Până la urmă, această coincidență nu are nicio importanță: ea e valoroasă numai prin faptul că ne ajută să ne înțelegem mai clar locul pe care-l ocupă R. Moldova în arhitectura europeană contemporană. Geografic, R. Moldova se află la frontiera dintre două lumi. Într-o lume, care se cheamă Rusia (CSI) e frig, foamete și războaie, în altă lume, care se numește Europa, e cald, lumină, bunăstare și pace. R. Moldova a avut șansa istorică să aleagă între aceste două lumi încă la începutul deceniului. Și a ales. Ex-președintele Snegur, sfidând Parlamentul, a bătut palma cu rușii. Ne-a calmat că nu ne va băga în structurile militare și politice ale CSI și nu ne-a băgat, pentru că el a știut că ne vom băga noi singuri. Principalul e să fie făcut primul pas. Pasul economic, că apoi cel politic îl facem de nevoie.
Astăzi, formal, R. Moldova este o țară care se află între CSI și Europa, de aceea ea nu poate trăi nici ca în CSI, nici ca în Europa – ea trăiește mai rău ca în CSI. Europa e rea, crudă, cinică, dar nu e proastă. Ea știe foarte bine ce fel de stat este R. Moldova și unde se află el geografic și politic. Ar trebui să știe acest lucru și responsabilii de la MAE din Chișinău care, nu înțeleg de ce, în cadrul ultimei conferințe de presă, „s-au arătat nedumeriți de faptul că, în cadrul procesului de extindere a Uniunii Europene, autoritățile de la Bruxelles nu au luat în calcul R. Moldova”. Un responsabil de la acest minister declara recent: „Sperăm că omiterea R. Moldova din grupul statelor care urmează să adere la UE nu s-a datorat faptului că Summitul de la Helsinki a corespuns cu criza guvernamentală de la noi. Noi așteptăm să fim luați în calcul. Credem că autoritățile de la Bruxelles și țările membre ale UE nu mai pot amâna răspunsul pe care îl așteptăm”.
Așteptați, că și noi așteptăm. Numai că vom aștepta mult și bine. Încă mulți ani înainte ne vom „exprima regretul că, în pofida demersurilor noastre, Europa nu începe cu noi negocieri de aderare la UE”. Și nu trebuie să dăm vina pe Europa care nu ne invită la negocieri din cauza „crizelor guvernamentale” din R. Moldova sau din considerente „geopolitice”, cum ar fi de exemplu, „impedimentul transnistrean”, invocat, ca o scuză, de oficialii noștri.
Refuzul Europei de a ne vedea în sânul ei are, bineînțeles, alte cauze și explicații. Prima cauză ar fi aceea că R. Moldova promovează o politică duplicitară față de Europa. În vorbe, ea e pentru „integrarea europeană”, dar în fapte se integrează în CSI. Repet, Europa nu e proastă, vede și înțelege totul. Ea are nevoie de dovezi convingătoare, de loialitate și fidelitate. România, de exemplu, în timpul conflictului din Kosovo, conștientă de toate riscurile și consecințele ce-și vor spune cuvântul, a demonstrat fidelitate Europei, fiind nu numai cu trupul și sufletul, dar și cu spațiul aerian din partea NATO. R. Moldova nu a adus nicio dovadă de fidelitate față de Europa, în afară, poate, de una singură: are nevoie de injecțiile ei financiare. Și de cât mai multe. Ea așteaptă ca un narcoman terminat aceste droguri financiare internaționale, dar vrea să rămână în CSI.
R. Moldova nu dorește să fie de partea Europei în problema războiului pe care-l duc rușii în Cecenia, ci rămâne de partea Rusiei, deci a CSI. R. Moldova nu e de partea definiției europene a noțiunii de terorism, ci acceptă și susține definiția pe care i-o dau acestui termen generalii ruși. Dacă lucrurile stau așa, dar anume așa stau, cam de ce am pretinde ca Europa să ne invite la negocieri de aderare la UE?
Lucinschi s-a întâlnit la Moscova cu Putin. Braghiș a reprezentat la Bruxelles o țară care nu dorește să iasă din CSI. A reprezentat oare Lucinschi la Moscova o țară care dorește să intre în Europa? Da să intre și să rămână acolo, nu numai ca să împrumute bani și s-o ia fuguța înapoi acasă, în CSI-ul matern.
Iată de ce, vom aștepta încă mult și bine invitația Europei, stând pe malul Bâcului și ghicind pe o floare de romaniță: ne iubește, nu ne iubește? Adică, iaca UE, iaca NU E! și NU VA FI atâta timp cât Chișinăul nu va face o alegere clară și definitivă încotro vrea să ajungă: în CSI sau în Europa?
