Întotdeauna – cum spunea un profesor de al meu – e vorba de mine, al meu, eu, ai mei. Marele ego, idolul zilelor noastre. Chiar și Nașterea Domnului am transformat-o în sărbătoarea eului. Cadouri, mâncare, petreceri, brad. Iar dacă ajungem cumva la biserică într-una din aceste zile, e o adevărată paradă a modei. Acestea sunt faptele Crăciunului pentru noi.
E atâta fățărnicie în actele noastre. Și nu reușesc să înțeleg de ce e sărbătorit Crăciunul de atei sau Sfântul Nicolae de majoritatea protestanților. Râdem de cei care cred în Dumnezeu, dar nu putem renunța la brad și la cadouri, fiindcă am învățat atât de bine să le folosim pentru propriul eu. Criticăm ortodocșii „pupători de moaște" și „popii", dar așteptăm Sfântul Nicolae, un episcop, ca să le punem copiilor noștri protestanți cadouri în cizmulițe. Cadourile în cizmulițe se pun în amintirea milosteniei făcută de Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei, care a vrut să ajute trei fete sărace, fără să se afle că el e binefăcătorul. Așa se face că punguțele strecurate noaptea pe fereastră au nimerit în papuci. Nu ne deranjează în această zi nici că e o sărbătoare stabilită de „pupătorii de moaște", nici că face parte din cultul sfinților, nici că e în cinstea unui preot.
Din punctul acesta de vedere musulmanii și evreii sunt mai onești decât ateii și neoprotestanții. Ei nu și-au însușit, nici măcar laic, sărbătorile noastre. Însă ar trebui să vorbim și de fățărnicia ortodocșilor. Post, întâmpinare, rugăciune. Ce mai înseamnă pentru noi? Să luăm ca exemplu Ajunul Crăciunului. Ce mai sărbători! Ce mai chefuri! Dragilor, ajunul e zi de post negru în care ar trebui să nu ne atingem nici de apă până după apusul soarelui, iar atunci ar trebui să mâncăm o legumă sau câteva semințe. Postul se sfârșește după liturghia din data de 25.
Pentru cei care nu pun preț pe trăirea creștinească există Revelionul, așa cum comuniștii au reușit foarte bine să o dirijeze în Moldova. Fiindcă aici bradul și cadourile veneau de Anul Nou. Pentru creștini sărbătorile numite de iarnă sunt: Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Tăierea împrejur a Domnului, Ajunul Botezului, Botezul Domnului, iar lângă ele mai avem sărbătorile sfinților Vasile cel Mare și Ioan Botezătorul.
Dacă pe lângă bucuria duhovnicească manifestată liturgic mai vin și bucuriile (cumpătate) prin mâncare, brad, cadouri – e altceva. Dacă în centrul sărbătorilor e Dumnezeu și darul lui Dumnezeu către om, atunci putem să ne bucurăm și de celelalte. Dar e dragostea noastră pentru Dumnezeu mai mare decât cea pentru propria persoană? E El mai presus de „eu" în inima fiecăruia?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
